Tehnologie

Acord între statele membre UE asupra legii lucrătorilor unor platforme ca Uber sau livratori de mâncare la domiciliu

Foto: iStock

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns luni la un acord politic asupra unei legislaţii europene menite să consolideze drepturile lucrătorilor unor platforme digitale ca Uber sau Deliveroo, după mai multe săptămâni de blocaj, anunţă preşedinţia belgiană a Consiliului European, relatează AFP.

”Condiţii mai bune de muncă pentru livratorii de mâncare la domiciliu!”, anunţă preşedinţia belgiană.

Miniştrii Muncii din UE au aprobat acest text de compromis al unei directive referitoare la muncitorii platformelor.

Acest text îmbunătăţeşte drepturile şi condiţiile unui număr de peste 28,5 milioane de europeni, care muncesc în acest sector, anunţă ea pe X.

Directiva – aşa cum a fost ea propusă de Comisia Europeană la sfârşitul lui 2021 – viza recalificarea drept salariaţi a numeroase persoane – livratori de mâncare sau şoferi de maşini independente de transport cu şoferi, în vederea unei consolidări a protecţiei sociale a acestora.

Ea urmează să armonizeze criteriile acestei recalificări la scară europeană.

Parlamentul European (PE) şi Cei 27 anunţau la 13 decembrie că au ajuns la un acord politic asupra directivei.

Însă acest compromis a fost criticat de mai multe ţări, între care şi Franţa, iar textul nu putut fi adoptat din cauza lipsei unei majorităţi la o reuniune a ambasadorilor nou zile mai târziu.

Un acord politic a fost anunţat, din nou, în februarie, însă textul a fost amplu golit de conţinut.

Franţa şi Germania au blocat textul, cu susţinerea Estoniei şi Greciei.

Textul prezentat în decembrie crea o prezumţie de angajare pe baza unei serii de criterii, însă compromisul renunţă la această listă de criterii şi lasă statele membre să decidă cum să-i califice pe lucrători.

Acest dosar a fost pus agenda unei reuniuni a miniştrilor Muncii, la Bruxelles, luni, unde o majoritate a statelor membre a susţinut compromisul.

Lobbyul societăţilor de mobilitate la cerere, Move EU, din care face parte Uber, şi-a exprimat nemulţumirea.

”Move EU regretă faptul că statele membre (UE) au aprobat azi un acord provizoriu privind modificarea directivei platfomelor”, a anunţat preşedintele organizaţiei, Aurelien Pozzana.

”Acest text, în pofida faptului că constituie o îmbunătăţire faţă de versiunile precedente, nu permite o abordare armonizată în întreaga UE, ceea ce creează şi mai multă incertitudine juridică” lucrătirilor, subliniază el.

Uber apreciază că ”legiuitorii din UE au votat azi în favoarea menţinerii statu-quoului, statutul lucrătorilor platformelor continuând să fie decis de o ţară sau alta şi de un tribunal sau altul”.

”Uber cere acum statelor membre UE să introducă legi naţionale prin care să le dea lucrătorilor platformelor protecţia pe care o merită şi să le menţină independenţa pe care o preferă”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Uber.

 

Cele mai recente știri

To Top