Rusia a reușit în aprilie să mențină cantitățile de țiței din porturile sale cheie la nivelul din martie, în pofida atacurilor ucrainene cu drone, iar în mai s-ar putea înregistra chiar o creștere, conform surselor din industrie și comerț și estimărilor Reuters.
Atacurile cu drone asupra porturilor și infrastructurii de conducte au afectat încărcarea țițeiului din porturile de la Marea Neagă și Baltică la finalul lui martie și începutul lui aprilie, dar nu au dus la o reducere generală a livrărilor.
Exporturile și transporturile de tranzit pentru sortimentele de țiței Urals, Siberian Light și KEBCO din porturile Primorsk, Ust-Luga și Novorossiysk în aprilie sunt estimate la aproximativ 2,2 milioane barili pe zi (bpd). Este aproximativ același nivel ca în martie, conform surselor de pe piață.
Exporturile de țiței de la Ust-Luga au fost suspendate în 25 martie, după o serie de atacuri, și reluate în 7 aprilie. Și în portul Novorossiysk s-a reluat parțial transbordarea de țiței și produse petroliere în 9 aprilie, după patru zile de suspendare în urma loviturilor ucrainene.
Analiștii se așteaptă ca Rusia să-și poată majora încărcăturile de țiței în mai, pe fondul îmbunătățirii condițiilor meteo în porturi, al excedentului de țiței și al stocurilor acumulate, excluzând perturbările externe.
‘Există cantități mari de petrol în sistem, toată lumea este interesată de exporturi’, dar noi atacuri cu drone ar putea perturba planurile Moscovei de a majora exporturile, a declarat o sursă pentru Reuters.
Între timp, reluarea livrărilor de țiței către Slovacia și Ungaria via conducta Drujba ar putea atenua presiunile asupra porturilor rusești, livrările totale către cele două țări fiind estimate la 200.000 barili pe zi (bpd). Este aproximativ același nivel ca în luna martie, conform surselor de pe piață.
În schimb, oprirea tranzitului țițeiului din Kazahstan către Germania va majora volumele de tranzit de la producătorii din Kazahstan care folosesc porturile rusești. Kazahstanul a exportat anul trecut prin Drujba către Germania 2,1 milioane de tone de petrol, iar în primul trimestru din 2026 aproximativ 730.000 de tone.