România generează anual peste 3 milioane de tone de deșeuri alimentare, iar reducerea risipei necesită măsuri structurale de recuperare și redistribuire a surplusului alimentar, potrivit Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR).
‘Într-un context în care România aruncă anual peste 3 milioane de tone de alimente, discuția despre sustenabilitate tinde adesea să se oprească la comportamentul consumatorului final. Însă, construirea unui sistem alimentar mai responsabil presupune o schimbare de paradigmă mult mai mare. Nu înseamnă doar efortul individual de ‘a arunca mai puțin’, ci crearea unor soluții structurale prin care surplusul din lanțul agroalimentar să fie recuperat și redirecționat eficient, înainte de a deveni deșeu’, se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, un sistem alimentar mai responsabil înseamnă ‘tranziția de la un model economic liniar la unul circular, guvernat de un principiu simplu: hrana își păstrează valoarea și utilitatea atât timp cât poate fi consumată’.
‘În acest ecosistem, responsabilitatea este una comună, bazată pe colaborarea strânsă și continuă dintre companii, sectorul non-guvernamental și comunități’, susțin reprezentanții organizației.
În centrul acestui mecanism de sustenabilitate se află Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, precizează sursa citată.
‘Rețeaua națională acționează ca o punte logistică și strategică între operatorii economici din sectorul agroalimentar – producători, procesatori, distribuitori, retaileri – și comunitățile vulnerabile’, se mai arată în document.
Prin intermediul Băncilor pentru Alimente, recuperarea surplusului este mai mult decât un act de caritate și devine o soluție pragmatică de economie circulară.
‘Pierderile din lanțul alimentar sunt minimizate, iar produsele care și-au pierdut valoarea comercială, dar respectă normele stricte de siguranță alimentară, sunt redirecționate către cele peste 850 de organizații partenere. Este un efort prin care protejarea resurselor naturale (prin reducerea amprentei de carbon asociate deșeurilor) se îmbină perfect cu intervenția socială’, precizează federația.
Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, modificată și completată recent prin Legea nr. 49/2024, oferă cadrul necesar pentru ca operatorii economici să acționeze proactiv.
‘Mecanismele prevăzute de lege – care obligă operatorii economici să întreprindă măsuri de prevenire a risipei – fac posibilă transformarea surplusului alimentar în sprijin real pentru sute de mii de persoane vulnerabile. Donarea alimentelor prin transfer cu titlu gratuit către Băncile pentru Alimente nu este doar o dovadă de responsabilitate socială (CSR), ci și o decizie de business eficientă, fiind încurajată prin facilități fiscale clare, precum deductibilitatea integrală a cheltuielilor și menținerea deductibilității TVA-ului’, se mai arată în comunicat.
‘Să vorbim despre un sistem alimentar mai responsabil înseamnă să recunoaștem că hrana are o valoare inerentă care nu expiră odată cu ieșirea ei de la raft. Pentru noi, reducerea risipei alimentare depășește granițele ecologiei sau ale eficienței economice; este un act profund de solidaritate. Când o companie alege să colaboreze cu Rețeaua noastră, nu doar că evită generarea unor deșeuri, ci redă demnitatea unui om. Asta înseamnă responsabilitate comună: să construim împreună o infrastructură în care pierderea unuia devine resursa vitală a altuia, iar solidaritatea devine o parte integrantă a economiei’, a afirmat Romuald Bulai, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România, citat în comunicat.
FBAR este membru al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente – FEBA, iar de la înființare, din 2016, până la finalul anului 2025, Rețeaua Băncilor pentru Alimente a colectat peste 41.000 de tone de produse, transformate în peste 76 de milioane de porții de hrană, distribuite prin peste 850 de ONG-uri partenere către 325.000 de persoane vulnerabile. Peste 37.000 de tone sunt alimente salvate de la risipă, peste 3.000 de tone colectate prin Colecta Națională de Alimente și aproape 1.400 de tone produse non-food.