Disputa privind Groenlanda, ce inițial părea un moft al președintelul Trump, s-a transformat într-un conflict economic global. Pentru piețe, acest lucru vine cu o porție de risc geopolitic suplimentară și redeschide un scenariu despre care se credea că este ținut sub control după acordurile din 2025, arată analiștii XTB, companie de investiții pe bursele internaționale.
Decizia președintelui SUA de a impune, de la 1 februarie, tarife de 10% asupra a opt țări europene poziționate împotriva preluării insulei, cu o clauză de majorare a acestora la 25% în iunie, marchează o ruptură în relațiile transatlantice. Punctul central nu este doar impactul asupra comerțului, ci și precedentul politic: utilizarea explicită a sancțiunilor economice pentru a forța concesii teritoriale.
Europa își întărește răspunsul
Europa a răspuns cu o poziție mult mai dură decât în episoadele anterioare. Uniunea Europeană a transmis că ia în calcul două măsuri ferme: activarea Instrumentului anti-coerciune (ACI) și reluarea unui pachet de represalii de până la 93 de miliarde de euro. Astfel, conflictul depășește sfera comercială și ar putea ajunge să includă reglementări financiare.
Cu alte cuvinte, tensiunile s-ar putea extinde la sectoare strategice și fluxuri de capital, crescând potențialul de perturbare cu efect în lanț în întregul sistem, dar și volatilitate pe piețele globale.
Conflictul scoate la iveală dependențe asimetrice. Statele Unite au importat bunuri în valoare de peste 365 de miliarde de dolari din țările afectate în ultimul an, Germania și Regatul Unit reprezentând o mare parte din acest flux.
Mare parte din aceste importuri constau în bunuri intermediare cu valoare adăugată ridicată, dificil de înlocuit pe termen scurt. Acest lucru limitează capacitatea tarifelor de a funcționa ca instrument de presiune pe termen lung, explică analiștii XTB.
Pe de altă parte, o porțiune importantă din exporturile SUA către Europa este reprezentată de materii prime agricole, energie și servicii digitale – segmente în care există substitute regionale sau globale. Acest dezechilibru ajută la explicarea motivului pentru care Europa percepe un spațiu de acțiune mai mare, iar Washingtonul exercită presiune, încercând să forțeze o rezolvare înainte ca lanțurile de aprovizionare să se adapteze.
Cine va beneficia?
Printre potențialii beneficiari se numără țările care controlează blocajele strategice. Danemarca, pe lângă rolul său politic, găzduiește Novo Nordisk, un furnizor cheie de tratamente inovatoare pentru piața nord-americană, și Maersk, un actor central în transportul maritim global.
Olanda, cu ASML, deține o poziție practic monopolistă în domeniul echipamentelor avansate de litografie, fără de care industria semiconductorilor din SUA s-ar confrunta cu obstacole importante.
La acestea se adaugă Norvegia, care apare ca beneficiar indirect datorită ponderii sale în sectorul gazelor naturale și al petrolului. La rândul său, Germania își menține poziția de lider în domeniul mașinilor industriale, automatizării, produselor chimice și senzorilor – domenii în care înlocuirea nu este imediată. Franța combină influența politică cu puterea în sectoarele energiei nucleare, apărării și aerospațial, precum și cu produsele de lux cu o putere mare de stabilire a prețurilor.
Într-un scenariu de tensiuni prelungite, Europa ar putea accelera strategia de autosuficiență energetică. Aceasta poate crește importurile din Norvegia, poate reduce dependența de alți furnizori și își poate consolida poziția de negociere. Dacă această direcție se confirmă, fluxurile energetice se modifică, iar influența SUA pe piața europeană a hidrocarburilor scade, precizează analiștii XTB.
Din perspectivă financiară, activele refugiu ies în evidență ca fiind câștigătoare. Aurul a atins niveluri apropiate de 4.700 de dolari pe uncie, susținut de achiziții record ale băncilor centrale, în timp ce euro și alte monede europene au dat dovadă de o reziliență relativă. Narativul potrivit căruia confruntarea slăbește încrederea în instituțiile din SUA susține realocarea treptată a capitalului către active percepute ca fiind mai stabile.
Să fie cetățenii americani adevărații pierzători ai acestei situații?
Statele Unite se confruntă cu riscuri care depășesc comerțul bilateral. Economia SUA menține un deficit extern și o dependență ridicată de capitalul străin. Europa, inclusiv Regatul Unit și Norvegia, deține peste 10 trilioane de dolari în active financiare americane.
Deși o vânzare masivă este puțin probabilă, chiar și o schimbare marginală în preferința pentru activele în dolari ar putea duce la dobânzi mai mari și la o presiune asupra monedei americane, mai punctează analiștii XTB.
În zona de producție, cele mai vulnerabile sectoare din Statele Unite nu sunt neapărat exportatorii, ci mai degrabă cele care depind de componente europene esențiale, precum apărarea, industria aerospațială, produsele farmaceutice și tehnologia avansată. Chiar și o întrerupere parțială a acestor aprovizionări ar avea efecte uriașe asupra investițiilor, ocupării forței de muncă și competitivității, crescând costul intern al confruntării.
Mai mult, consumatorii americani se numără printre pierzătorii tăcuți, deoarece tarifele mai mari implică prețuri de import majorate. Acest lucru duce la presiune asupra inflației și reduce puterea de cumpărare. De asemenea, spațiul de manevră pentru stimulente fiscale rămâne limitat. Acest canal intern ar putea eroda rapid sprijinul politic pentru strategie, în cazul prelungirii conflictului.
Pe termen scurt, o combinație între un dolar mai slab și protecționism ar putea oferi un sprijin temporar unor sectoare din Statele Unite. Cu toate acestea, balanța pe termen mediu și lung este nefavorabilă: investiții mai mici, inflație importată mai mare și o dilemă complexă între monetizarea datoriei sau implementarea unor ajustări fiscale drastice.
