România ar putea îndeplini condițiile pentru a adera la UE abia după ce își stabilizează finanțele, a explicat, marți, Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR spune că, din 2015, România nu mai respectă condițiile necesare aderării la euro.
România ar putea îndeplini condițiile pentru a adera la UE abia după ce își stabilizează finanțele, a explicat, marți, Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR spune că, din 2015, România nu mai respectă condițiile necesare aderării la euro.
Directorul general al TAROM: Compania va exista cu siguranță și anul următor; avem planuri mari
Manole: România cheltuie foarte puțin pentru asistența socială; implementarea oricărui proiect, bazată pe buget
PSD propune șase criterii pentru reforma administrativ-teritorială, dar și constituirea unor comitete județene de reorganizare
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor
Richard (Engie România): Schema de plafonare a prețurilor la gaze pentru populație ar trebui prelungită după 1 aprilie 2027
Jude (Romgaz): Producția internă de gaze naturale va depăși consumul României odată cu exploatarea Neptun Deep
Chisăliță: Suntem top cinci țări europene ca nivel de înmagazinare gaze naturale
Mureșan: Polul de Modernizare se va plasa la peste 30% în preferințele electoratului; se va lupta de la egal la egal cu AUR
Nvidia a cerut investigarea relaţiei şefului companiei cu o presupusă spioană
Kristalina Georgieva (FMI): Orice încetinire a creșterii impulsionate de AI trebuie evaluată la adoptarea măsurile anti-inflație
Barometru ECHO: peste 600.000 de vârstnici nu au la cine să apeleze în caz de nevoie
O lege fără obligații noi, dar cu o miză mare
Inteligența artificială și cursa miliardelor investite în centre de date
Inteligența artificială și securitatea energetică: un drum cu două sensuri
Cătălin Vișan, Deputy CEO – Operations, Concelex: Nu ar trebui să rămână proiecte începute și neterminate
Leul și cursul instabilității: ce pierde și ce câștigă România la schimb
OpenAI a atras o finanţare de 11 miliarde de dolari, la o evaluare de 1.250 de miliarde de dolari, sub estimările iniţiale
Marketing de un milion de euro și ambiții globale în AI
„Banii statului” sunt, de fapt, banii noștri!
Nazare: Reducerea deficitului ne întărește credibilitatea în discuțiile cu partenerii europeni
Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni