Actualitate

Marcel Ciolacu, despre bugetul anului viitor: „Avem două ministere importante”

bani investitii euro
Foto: iStock

Marcel Ciolacu a anunțat miercuri seară în direct la Antena 3 CNN priorităţile bugetului de stat pentru anul 2024. Premierul României a explicat pe ce se va pune accentul anul următor în ceea ce privește bugetul de stat. Totodată, el a menționat că există niște datorii față de cetățeni pe care Guvernul trebuie să le îndeplinească.

Trebuie să construim bugetul pe anul viitor și avem două ministere importante: Ministerul Educației, unde avem o promisiune la profesori și trebuie să o îndeplinim; Ministerul Sănătății în care să nu mai fie sincope pe anul viitor, și nebugetat sistemul public la adevăratul consum„, a spus Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, premierul a precizat alte două ministere care vor fi incluse în reforma din administrație.

Avem două ministere, Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii, în ceea ce privește reforma în administrație să tăiem zecile de agenții din subordinea fiecărui minister și să aibă birouri unice de avizare. Vom face aceste ședințe până ne aliniem cu toții într-un fair play, într-un gentleman agreement„, a precizat prim ministrul

Cele mai recente știri

To Top