În vederea îndeplinirii obiectivelor climatice, România trebuie să aibă în vedere două aspecte: eficientizarea energetică a clădirilor – atât a celor publice, cât și a celor private – și eficientizarea energetică a industriei, prin retehnologizare. Retehnologizarea presupune scăderea emisiilor de carbon și este esențială nu doar pentru atingerea obiectivelor de climă, ci și pentru a face ca industria românească să rămână competitivă. În acest context, consider că Legea hidrogenului se va dovedi un demers esențial pentru un mediu curat și pentru o economie sănătoasă.
Hidrogenul reprezintă un combustibil cheie pentru tranziția energetică, pe care Uniunea își propune să-l utilizeze în viitorul apropiat. Este important ca România să prindă acest val, al adoptării hidrogenului, și să exploateze oportunitățile, mai ales pe cele de finanțare, existente în acest moment și care nu vor fi disponibile nelimitat în timp. Legea hidrogenului are în vedere două componente: transportul și industria. În ceea ce privește transportul, principalul domeniu de utilizare este transportul greu, adică cel feroviar, maritim și auto. De asemenea, hidrogenul verde, obținut cu energie „curată”, fără emisii de carbon, este absolut necesar pentru decarbonarea industriei. Discuția pe care se poartă acum în spațiul public este că trebuie să folosești mult mai multă energie electrică pentru a produce hidrogen, care se dovedește la final a fiind un produs scump. Este firesc să fie scump pentru că este un produs nou, este o piață incipientă, iar pentru ca prețul lui să devină competitiv este nevoie, în primul rând, să existe cerere. Dar ca să existe cerere înseamnă că trebuie să fie o infrastructură, mijloace transport care o vor utiliza și o industrie care are acces la tehnologie modernă. E important să vorbim despre industrie, pentru că acolo sunt extrem de multe locuri de muncă, acolo e valoarea adăugată, acolo sunt exporturile României.
Începând cu anul 2030, dacă nu se reușește scăderea emisiilor, România va plăti certificate de carbon, iar costul acestora se va reflecta în prețul final al produselor românești. Dacă nu vom reuși să ne atingem țintele, vom ajunge în situații cât se poate de neplăcute: închiderea fabricilor, pierderea locurilor de muncă, creșterea importurilor și, în general, un regres economic. România are disponibile fonduri PNRR pentru 3.000 de stații de încărcare electrice și pe hidrogen și este necesar să avem măcar un proiect-pilot în acest sens. Industria mare este susținută prin Fondul de Modernizare, pe care țara noastră trebuie să-l acceseze.
Pentru claritate și eficiență, este necesar ca România să-și pună la punct cadrul legislativ, astfel încât să creăm piața de H₂ într-un orizont de timp predictibil, ceea ce ne va ajuta să reducem decalajul față de țările care investesc deja masiv în acest domeniu.
