Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Țoiu: Decizia de a-l aduce pe Maduro în fața justiției poate reda venezuelenilor șansa la un viitor bun

Foto: Wikimedia

Decizia de a-l aduce pe Nicolas Maduro în fața justiției poate opri creșterea flagelului traficului de droguri, poate reda venezuelenilor șansa la un viitor bun în prosperitate, dar este și o decizie care ne aduce la masa discuțiilor diplomatice pentru a reafirma și a proteja regulile internaționale, a declarat, sâmbătă, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Șeful diplomației române a precizat că a discutat împreună cu partenerii din Uniunea Europeană despre situația din Venezuela.

‘Suntem în strânsă coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană pe situația din Venezuela și am discutat astăzi alinierea pentru o declarație comună în pregătirea consiliului de securitate ONU. (…) Ne interesează în mod deosebit ce se întâmplă în Venezuela, țară unde trăiește o mică, dar relevantă, comunitate cu rădăcini românești. Prima prioritate este siguranța cetățenilor români din această țară. Misiunile diplomatice și consulare ale României din spațiul Americii Latine sunt pregătite să acorde asistență în caz de nevoie alături de misiunea permanentă a UE’, a scris pe Facebook Oana Țoiu.

Aceasta a precizat că a fost demarat un proces de informare reciprocă și asistență consulară între țările membre UE.

‘Ne pronunțăm pentru reținere și responsabilitate din partea autorităților și susținem inițierea în cel mai scurt timp posibil de demersuri pentru revenirea la democrație, un deziderat constant exprimat de cetățenii venezueleni. Lidera opoziției venezuelene și recenta laureată a premiului Nobel pentru pace, Maria Corina Machado, a fost forțată de regimul Maduro să trăiască în clandestinitate pentru că acestui dictator i-a fost teamă de democrație, de voința venezuelenilor, însa regimurile brutale nu pot continua la nesfârșit.Împărtășim pe deplin prioritatea combaterii traficului de droguri și a criminalității organizate, care reprezintă o amenințare semnificativă la securitatea noastră comună’, a adăugat ministrul Afacerilor Externe.

Oana Țoiu a amintit că Uniunea Europeană a instituit, și cu participarea României, ‘regimuri succesive de sancțiuni la adresa regimului nedemocratic de la Caracas, inclusiv după desfășurarea profund viciată a alegerilor prezidențiale din iulie 2024’ și că UE și România nu l-au recunoscut pe Nicolas Maduro drept președinte legitim al Venezuelei.

SUA au efectuat atacuri la scară largă asupra Venezuelei, încununate de succes, iar liderul acestei țări, Nicolas Maduro, și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați și scoși din țară pe calea aerului, a declarat sâmbătă președintele american Donald Trump.

El a precizat că Statele Unite ‘vor conduce Venezuela’ până când va putea avea loc o ‘tranziție corespunzătoare și sigură’ în această țară.

Cele mai recente știri

To Top