Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), alături de mediul academic și de cercetare, solicită autorităților includerea solului în toate strategiile naționale de dezvoltare și reamintește că ”fără sol sănătos nu există agricultură performanță, exporturi, industrie alimentară, locuri de muncă sau stabilitate socială”.
”Cu ocazia Zilei Mondiale a Solului, celebrată anual în data de 5 decembrie, organizațiile profesionale ale fermierilor, mediul universitar și instituțiile de cercetare agricolă din România marchează importanța crucială a solului ca resursă națională strategică, esențială pentru securitatea alimentară, stabilitatea socială și dezvoltarea economică durabilă. Solul este un bun strategic național pentru securitatea alimentară și dezvoltarea României”, a afirmat președintele LAPAR, Nicu Vasile, într-un comunicat remis AGERPRES.
Ziua Mondială a Solului este instituită de Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația Națiunilor Unite (ONU), având ca obiectiv promovarea importanței protejării solului pentru oameni, climă și economie, precizează sursa citată.
Potrivit oficialului LAPAR, solul reprezintă una dintre cele mai importante resurse ale României, cu un potențial agricol excepțional, dar aflat sub presiune din cauza: degradării fizice și chimice, eroziunii, pierderii fertilității, schimbărilor climatice, urbanizării necontrolate și scoaterii terenurilor din circuitul agricol și lipsei investițiilor în cercetare și tehnologie.
”Cred cu tărie că protejarea și valorificarea solului nu sunt doar priorități agricole, sunt obiective naționale, fără de care România nu își poate asigura hrana, competitivitatea și stabilitatea economică, trebuie sa evidențiem rolul strategic al agriculturii în PIB și în securitatea alimentară a țării. Atrag atenția asupra necesității unei politici de stat pentru sol, cu următoarele direcții majore: crearea unui Program Național pentru Conservarea și Fertilitatea Solului; dezvoltarea agriculturii de precizie și a digitalizării bazei de date pedologice; investiții în irigații, drenaje și combaterea eroziunii; finanțarea cercetării aplicate în institutele agricole; protejarea terenurilor cu valoare agronomică ridicată și stimularea rotației culturilor, agriculturii regenerative și tehnologiilor prietenoase cu solul”, a adăugat președintele LAPAR.
Totodată, el a subliniat că ”solul este capitalul natural al României”.
”De modul în care îl protejăm depinde viitorul agriculturii, competitivitatea fermelor și securitatea alimentară a țării. România deține unele dintre cele mai fertile soluri din Europa, iar protejarea lor reprezintă o prioritate de securitate națională. Ziua Mondială a Solului este un moment de reflecție și acțiune comună”, a adăugat Nicu Vasile.