Poliţiştii au efectuat, în primele trei săptămâni din luna noiembrie, mai multe percheziţii domiciliare şi au ridicat, în vederea confiscării, peste două milioane de ţigarete, 1.400 de kilograme de tutun, 1.600 de litri de alcool, sume de bani, bijuterii, deşeuri, combustibil şi alte bunuri în valoare de peste 2 milioane de lei.
Conform unui comunicat transmis, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în perioada 3 – 24 noiembrie, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 95 de milioane de lei.
Sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, poliţiştii au pus în aplicare 621 de mandate de percheziţie domiciliară, precum şi 149 de mandate de aducere, în dosare penale ce vizează infracţiuni economice. Faţă de 43 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, fiind desfăşurate 66 de acţiuni de amploare.
„Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 2.066.100 de ţigarete, 1.423 de kilograme de tutun, 1.674 de litri de alcool, 2.863.648 de lei, 69.035 de euro, 170 USD, 2.208 grame de bijuterii, 4.895 de kilograme de deşeuri, 8.900 de litri de combustibil şi alte bunuri în valoare de 2.034.000 de lei”, reiese din comunicatul transmis de IGPR.
Pe 16 noiembrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 35 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în Ilfov, la persoane cercetate cu privire la ilegalităţi comise în legătură cu activităţi de curierat (în principal livrare de mâncare) şi transport alternativ de persoane. În cele opt dosare penale, 14 persoane bănuite sunt cercetate cu privire la săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2023, persoanele în cauză, prin intermediul a 30 de societăţi comerciale pe care le-ar fi administrat în drept sau în fapt, ar fi acţionat pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin ascunderea sursei impozabile în cazul unor venituri de natură salarială, care ar fi fost plătite salariaţilor acestor societăţi (în mare parte cetăţeni provenind din Asia), dar şi prin omisiunea evidenţierii unor venituri sau prin înregistrarea de achiziţii fictive.
Prejudiciul cauzat este estimat la 12.260.000 de lei.
De asemenea, pe 14 noiembrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, respectiv Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 42 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Vâlcea, la locuinţele unor persoane bănuite de ilegalităţi în domeniul comercializării deşeurilor de materiale reciclabile feroase şi neferoase.
În cele două dosare penale, sunt efectuate cercetări faţă de 28 de bănuiţi, persoane fizice şi juridice, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani şi evaziune fiscală.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016-2022, bănuiţii ar fi operaţionalizat circuite comerciale fictive prin interpunerea în lanţul tranzacţional a unor societăţi cu un comportament atipic, înregistrând documente false de achiziţii deşeuri de materiale reciclabile de la persoane fizice, sumele încasate din vânzarea bunurilor fiind decontate prin sistemul bancar prin diverse retrageri numerar, în baza unor justificări nereale.
Astfel, s-a stabilit că bănuiţii ar fi controlat în fapt sau în drept 16 societăţi comerciale, iar prin intermediul acţiunilor întreprinse ar fi fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 66.000.000 de lei, reprezentând impozit pe profit rezultat din vânzări, respectiv impozit pe profit rezultat din achiziţii de la persoane fizice şi juridice.