Actualitate

Drulă: Coaliţia taie de la elevi ca să dea la speciali, iar în spitale avem medici şi asistenţi epuizaţi şi la un pas de grevă

Preşedintele USR Cătălin Drulă a afirmat că anul acesta începe la fel de prost cum s-a încheiat precedentul, tot cu decizii absurde ale premierul Marcel Ciolacu şi ale liberalilor. El i-a acuzat pe liderii coaliţiei de guvernare că taie de la elevi ca să dea la speciali, iar în spitale sunt medici şi asistenţi epuizaţi şi la un pas de grevă.

„2024 începe la fel de prost cum s-a sfârşit 2023: cu decizii absurde ale lui Marcel Ciolacu şi ale PNL. În jumătate din ţară, elevii care s-au întors din vacanţă au descoperit că n-au cu ce ajunge la şcoală. Transportatorii care ar fi trebuit să-i ducă azi pe copii nu şi-au primit banii încă din septembrie! Guvernul a promis «Transport Gratuit» doar din gură, la televizor. Pentru că e austeritate marca Ciolacu şi PNL, adică tăiem de la copii ca să dăm la speciali”, a scris Cătălin Drulă, luni pe Facebook.
Liderul USR a mai spus că „tot austeritate e şi în spitale”.

„Angajările sunt blocate, mare parte dintre medici şi asistenţi sunt epuizaţi şi ameninţă cu greva. Ciolacu şi PNL au blocat angajările în Sănătate, chiar dacă ştiau prea bine că există o lipsă acută de personal, dar mulţi doritori care caută un loc de muncă în domeniu. 4.000 de tineri, abia deveniţi medici, sunt şomeri pentru că Ciolacu şi PNL nu-i lasă să-şi facă meseria”, a completat Drulă.
„În schimb, ştiţi unde nu e deloc austeritate în 2024? La «speciali»”, a continuat preşedintele USR.

„Ei îşi primesc banii cu sfinţenie. În 2023, „specialii” s-au înmulţit de trei ori faţă de 2022. Iar anul acesta, Ciolacu a avut grijă ca bugetul pensiilor speciale să crească cu 18%. În 2024, Ciolacu şi PNL vor deconta toate aceste decizii nedrepte, absurde şi proaste. Românii abia aşteaptă să le trimită nota de plată!”, a concluzionat Cătălin Drulă.

Cele mai recente știri

To Top