Voi reindustraliza România! Nu voi crește taxe! Românii vor avea mâncare sănătoasă la prețuri accesibile! Reduc taxele pe salarii! Voi scădea cheltuielile statului! Românii vor avea dobândă zero la creditele imobiliare! Preţurile pentru construirea locuinţelor vor fi plafonate! Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile candidaților cu șanse rezonabile la Președinția României. Lista este mult mai lungă și cuprinde lucruri care, pentru un om cu minime cunoștințe despre economie, par a fi de domeniul fantasticului. Partea mai tristă este că și măsurile care pot fi considerate de bun-simț și realizabile tot minciuni sunt când ies din gura unui candidat la președinție. Nu de alta, dar Constituția României nu îi va oferi niciun instrument direct să își poată pune în practică programul economic. Poate să promită câte în lună și în stele, chiar nu contează!
Președintele desemnează premierul, numește miniștii (și poate refuza propuneri), promulgă legi (pe care însă le poate și trimite la reexaminare), încheie tratate internaționale în numele țării, poate organiza referendumuri și chiar dizolva Parlamentul. Toate acestea sunt pârghii care, folosite cu înțelepciune, pot conta în stabilirea unei anumite direcții spre care să se îndrepte țara. Dar, deși Constituția României îi conferă Președintelui multă putere față de ce se întâmplă în alte democrații, nu-i oferă atribuții concrete în domeniul politicii economice. Aici, Guvernul și Parlamentul au responsabilități clare, iar Președintele rămâne cu rolul constituțional de… mediere. Cu alte cuvinte, programul politic al unui candidat la președinție va putea fi pus în practică doar în situația în care va fi asumat de partidele care vor forma guvernul. Partea și mai simpatică este că, răsfoind un pic programele economice propuse de candidați, îți dai seama că niciun premier sau ministru de finanțe nu va putea pune măsurile în practică dintr-un motiv foarte simplu: gaura la buget este atât de mare încât creșterile de impozite și taxe, împreună cu stoparea risipei banului public sunt singurele soluții viabile. Nu contează intențiile sau programul politic, ecuația economică are o singură rezolvare!
Pentru a vedea exact ce poate să facă un președite, ne putem uita la „România educată”, proiectul lui Klaus Iohannis. Cu toate că vorbim de un domeniu în care rolul președintelui este unul destul de important, programul s-a dovedit a fi un eșec. Iar asta în contextul în care sprijinul Guvernelor, în care Președintele și-a plantat oameni în poziții cheie, a fost necondiționat. În ceea ce privește programele economice, intrarea în Schengen și renunțarea la vizele pentru SUA sunt cele două promisiuni, acum destul de aproape de concretizare, pe care un candidat le-ar putea face și nu ar fi prea exagerat (deși aici este vorba mai mult de politică externă, legătura cu economia este puternică). În plus, și-ar mai putea propune economii serioase din bugetul Administrației Prezidențiale – de exemplu, doar anul trecut, Iohannis a avut 34 de deplasări externe, care au venit cu un cost de peste 8 milioane de euro. Dacă viitorul președinte nu ar mai închiria avioane de lux și ar folosi curse de linie, s-ar salva o grămadă de bani. În rest, toate măsurile anunțate cu privire la economie sau economii sunt vorbe goale.
În concluzie, e bine să știm că Președintele României nu prea are nevoie de competențe în domeniul economiei. Iar, dacă analizăm programele economice ale candidaților, realizăm că acesta este un lucru foarte bun pentru țară…
