Transporturi

Comisia Europeană a aprobat măsurile propuse pentru achiziţionarea de către Lufthansa a unei participaţii la ITA Airways din Italia

Foto: iStock

Comisia Europeană a aprobat un pachet de măsuri propuse pentru achiziţionarea de către Lufthansa a unui pachet minoritar de acţiuni la compania ITA Airways din Italia, prin care EasyJet şi Air France-KLM vor asigura mai multe rute, transmite Reuters.

Lufthansa a obţinut aprobarea UE în domeniul antitrust în iulie pentru a cumpăra 41% din ITA, compania aeriană italiană deţinută de stat, succesoarea Alitalia, pentru 325 de milioane de euro, într-o afacere menită să-şi sporească prezenţa pe piaţa profitabilă din sudul Europei.

Cu toate acestea, Lufthansa şi Ministerul italian al Economiei şi Finanţelor trebuie să îşi asume angajamente pentru a permite concurenţilor să preia mai multe zboruri pe distanţe scurte şi lungi din Italia şi să transfere unele sloturi de decolare şi aterizare pe aeroportul Linate din Milano.

Părţile s-au angajat să pună la dispoziţie active şi sloturi de transfer la Linate, astfel încât EasyJet să poată începe zboruri pe distanţe scurte din Roma şi Milano către anumite aeroporturi din Europa Centrală.

Acestea s-au angajat, de asemenea, să încheie acorduri cu IAG şi Air France-KLM pentru a le permite să crească numărul zborurilor non-stop sau să îmbunătăţească legăturile pentru zboruri cu o singură escală din Italia către America de Nord.

Comisia a declarat că a aprobat tranzacţiile planificate pe baza independenţei companiilor aeriene rivale din grupul Lufthansa şi Italia, a istoricului lor de concurenţi viabili şi a lipsei altor preocupări în materie de concurenţă.

 

Cele mai recente știri

To Top