Proiectul referitor la realizarea cadastrului apelor a fost reclasificat la categoria grant (fonduri nerambursabile) în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în urma negocierii cu Comisia Europeană, deși inițial fusese încadrat la categoria ‘loan’ (fonduri rambursabile), și este aproape de finalizare, a anunțat luni Administrația Națională ‘Apele Române’ (ANAR).
‘Astfel, ‘Realizarea cadastrului apelor’, proiect finanțat prin Investiția 6 PNRR are ca obiect delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă, prin utilizarea de tehnici de interpretare și prelucrare semiautomată a modelului digital al terenului, modelului digital al suprafeței, a ortofotoplanurilor și a informațiilor satelitare disponibile pentru circa 70% din lungimea cursurilor de apă cadastrate, determinarea prin metode semiautomate a zonelor active hidromorfologic (eroziune/sedimentare). Termenul de finalizare a implementării acestei investiții este 30 decembrie 2025, iar în prezent obiectul contractului este realizat în proporție de 75%. Din activitățile ce stau la baza contractului de prestări de servicii, sunt finalizate zborurile LIDAR și respectiv fotogrametric, restul activităților fiind în derulare si se încadrează în graficul de implementare’, se menționează în comunicat.
Obiectivul realizării cadastrului apelor îl constituie înregistrarea în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a tuturor imobilelor care aparțin Domeniului Public al Statului Român, aflate în administrarea ANAR.
Reprezentanții Administrației subliniază că, în prezent, promovarea investițiilor din domeniul gospodăririi apelor întâmpină greutăți, întrucât sunt necesare demersuri pentru intabulare pe sectoarele ce necesită implementarea măsurilor propuse în cadrul Planurilor de Management al Riscului la Inundații și în Planurile de Management al Bazinelor Hidrografice realizate în România în procesul de implementare al Directivei Inundații CE/60/2007 și al Directivei Cadru Apa CE/60/2000.
‘Totodată, nevoia de cooperare interinstituțională și dezvoltarea altor tipuri de infrastructuri care au legătură (traversează) cu apele (căi rutiere, cai ferate, rețele de transport electric și gaze, etc) necesită claritate în proprietatea deținută de statul român și deținătorii privați în vederea asigurării condițiilor de dezvoltare corespunzătoare. De asemenea realizarea cadastrului apelor va permite și limitarea unor eventuale dispute juridice determinate de suprapunerile de proprietate apărute în procesul de intabulare la nivel național. La nivelul administrațiilor bazinale, cadastrul apelor oferă baza de date necesară luării de decizii cu privire la concesionarea, exploatarea și protecția apelor, oferind sprijinul necesar identificării zonelor vulnerabile la inundații sau secetă și adoptarea măsurilor de protecție adecvate’, notează ANAR.
Până la acest moment, în cadrul proiectului Cadastrul Apelor au fost realizate: aerofotografierea pentru o suprafață de 195.965 km pătrați, reprezentând un procent de 82,20% din suprafața totală a României; scanarea aeriană laser pentru o suprafață de 39.787 km pătrați, reprezentând un procent de 79,57% din suprafața contractată; albii minore delimitate și digitizate pentru 49,700 km liniari, reprezentând un procent de 90% din suprafața contractată; platforma software pentru determinarea modificării albiei râurilor și gestiunea datelor obținute în cadrul proiectului este complet funcțională fiind create și transmise conturile de acces către utilizatorii din cadrul ANAR.
‘Prin datele pe care le furnizează, cadastrul apelor sprijină planificarea și realizarea lucrărilor de infrastructură (alimentări cu apă, irigații, protecție împotriva inundațiilor etc.) și elaborarea unor decizii strategice pentru aceste domenii. asigurând conformitatea cu legislația națională și europeană, inclusiv cu Directiva-Cadru Apă (CE/60/2000). De asemenea, cadastrarea cursurilor de apă va permite identificarea zonelor cu schimbări semnificative a folosinței terenurilor, extinderea urbanizării devenind un instrument suport in corelarea acțiunilor de dezvoltare spațială, cu luarea în considerare a hazardelor naturale (inundații, alunecări de teren, fenomene erozionale etc), care să permită o îmbunătățire semnificativă a abordării managementului integrat al resurselor de apă la nivel de bazin hidrografic național și implementarea cu succes a prevederilor Directivei Cadru Apa CE/60/2000, a Directivei inundații CE/60/207 și a Directivei Inspire CE/2/2007’, subliniază instituția.
În ceea ce privește atragerea fondurilor europene, Cadastrul Apelor va oferi datele tehnice pentru realizarea studiilor de fezabilitate necesare elaborării proiectelor de finanțare, furnizând informațiile de bază care justifică necesitatea investițiilor.