Actualitate

România Inteligentă. Antena 3 și Jurnalul organizează conferinţa regională „Iaşi – polul excelenţei în sănătate”

Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul național Jurnalul, organizează, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferinţa regională „Iaşi – polul excelenţei în sănătate”.

Conferinţa regională, organizată de România Inteligentă, are loc marţi, 23 mai 2023, în Iaşi şi va fi moderată de Adrian Ursu, realizator şi jurnalist Antena 3 CNN, şi Mihaela Tănase, expert comunicare în domeniul sănătăţii.

Conferința va fi transmisă în direct pe site-ul antena3.ro şi pe pagina de Facebook Antena 3 CNN, iar tronsoane ale dezbaterii au fost preluate Live pe postul TV Antena 3 CNN.

Dezbaterea, la care vor participa nume importante din domeniul sănătăţii, medici de renume mondial şi membri ai Guvernului ori ai Parlamentului European, şi-a propus promovarea unităţilor universitare de medicină din Iaşi, promovarea specialiştilor în medicină şi farmacie din Iaşi, identificarea soluţiilor pentru susținerea producției  de medicamente din România, identificarea soluțiilor pentru creșterea calității actului medical acordat pacienților  în unitățile sanitare din Iași, importanţa integrării învățământului și cercetării cu practica medicală de top și industria farmaceutică şi complementaritatea serviciilor publice de sănătate cu serviciile medicale acordate de furnizori privați, în beneficiul pacienților.

Temele conferinţei regionale „Iaşi – polul excelenţei în sănătate”

  • Excelența în sănătate  este condiționată de excelența în instruire. Investiții ieșene în infrasctructura educațională, medicală și de cercetare;
  • Tinerii medici  – între dorința de a pleca în străinătate și curajul de a rămâne: măsurile care pot încuraja tinerii  medici să rămână în țară;
  • Principalele provocări pentru  companiile din piața farmaceutică românească. Viziunea și soluțiile   autorităților centrale pentru evitarea dispariției  unor medicamente esențiale de pe piața din România;
  • Strategia  de investiții a Consiliului Județean Iași în domeniul sănătății. Cum vor fi utilizate fondurile de investitii alocate în acest an;
  • Sprijinul acordat de Primăria Iași  pentru modernizarea  spitalelor;
  • PNRR – șansa de modernizare pentru două instituții medicale importante din Iași: Institutul Regional de Oncologie (IRO) și Institutul de Psihiatrie „Socola”;
  • Rolul universităților de medicină și farmacie din Iași în crearea unui Hub de inovație în România.

Lista invitaţilor şi speakerilor la Conferinţa Regională „Iaşi – polul excelenţei în sănătate”

  1. Marcel Ciolacu – Președintele Camerei Deputaților ZOOM ( sesiunea plenară 2)
  2. Ionel Ciucă – Prim-ministru ZOOM ( sesiunea plenară 2)
  3. Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila – min Sănătății – ZOOM ( sesiunea plenară 1)
  4. Dr. Diana Loreta Păun – Consilier Prezidențial – Departamentul Sănătate Publică – ZOOM ( sesiune plenară 2)
  5. Ligia Deca – ministrul Educației – ZOOM ( panel 1)
  6. Marcel Boloș – min Investițiilor si Fd Europene
  7. Cristian Bușoi – raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE – ZOOM ( panel 2)
  8. Conf. dr. Adela Cojan – președintele CNAS ( sesiune plenară 1)
  9. Radu Țibichi – director general CAS Iași ( panel 2)
  10. Diana Cimpoeșu – UPU-SMURD Iași ( panel 2)
  11. Costel Alexe – președinte CJ Iași ( sesiune plenară 1)
  12. Mihai Chirică – primarul Municipiului Iași ( sesiune plenară 1)
  13. Conf. Dr. Liviu Oprea – președintele Colegiului Medicilor Iași ( panel 2)
  14. Conf. dr. Gabriela Tătărîngă – președinte al Colegiului Farmaciștilor Iași (panel 1)
  15. Prof. Dr. Viorel Scrispcariu – rectorul UMF Iași ( sesiune plenară 1, panel 2)
  16. Prof. univ. dr. Vasile Burlui – Preşedinte fondator Universitatea Apollonia (sesiune plenară 1, panel 1)
  17. Ioan Nani – director Antibiotice Iași ( sesiune plenară 1, panel 1)
  18. Dan Fiterman – investitor în producția de medicamente și servicii medicale private (sesiune plenară 1, panel 2)
  19. Prof.univ.dr. Carmen Dorobăț – medic primar, specialitatea boli infecțioase ( sesiune plenară 1)
  20. Prof.Univ.Dr. Vlad Ciurea – medic primar neurochirurg și director științific al Spitalului Clinic Sanador ( sesiunea plenară 1)
  21. Prof.Univ.dr. Mircea Beuran – medic primar Chirurgie generală (sesiunea plenară 1)
  22. Prof. dr.Adrian StreinuCercel – președintele Comisiei de Sănătate din Senat ( sesiune plenară 1)
  23. Dr. Nelu Tătaru – Președintele Comisiei de Sănătate și Familie a Camerei Deputaților – ZOOM
  24. ProfUniv. Dr. Victor Costache – medic primar Chirurgie cardiovasculară, fost minstru al Sănătății ( sesiune plenară 1)
  25. Tudorel Toader – rector Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza – ZOOM
  26. Luciana Antoci – Inspector Școlar General, Inspectoratul Scolar Județean Iași ( panel 1)
  27. Edmond Ciumașu – Director Școala Postliceală Sanitară ”Grigore Ghica –Vodă” Iași ( panel 1)
  28. Tudor Ciuhodaru – Vicepreședinte al Subcomisiei pentru Sănătate Publică din Parlamentul European ZOOM ( panel 1)

Lista specialiştilor din Iaşi invitaţi la Conferinţa Regională „Iaşi – polul excelenţei în sănătate”

    1. Prof. Dr. Cristian Lupașcu – medic primar Chirurgie generală (transplant hepatic) ( panel 2)
    2. Prof.Dr.Adrian Covic – profesor de nefrologie și medicină internă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, directorul centrului de Nefrologie Clinică și de Dializă și Transplant din Iași, România și actual președinte ROMTRANSPLANT. ( panel 2)
    3. Prof.Dr. Grigore Tinica – manager IBCV Iași, medic primar chirurgie vasculară ( panel 2)
    4. Prof.Dr. Doru Baltag – director medical la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași
    5. Cristina Dobre – manager Institutul de Psihiatrie ”Socola” Iași ( panel 2)
    6. Dr. Șerban Stoica – medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol ( panel 2)
    7. Prof. Univ Dr. Eugen Săndica – medic primar chirurgie cardiacă pediatrică ( Germania) ZOOM ( panel 2).

Cele mai recente știri

To Top