România nu are alternativă la disciplina fiscală, dar PNRR poate reprezenta motorul investițiilor și poate atenua efectele contracționiste provenind din partea politicii fiscale, susține susține Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale României (BNR), în articolul ‘Motorul creșterii: de la consum la investiții’.
‘Nu există alternativă la disciplina fiscală. PNRR însă poate reprezenta motorul investițiilor și poate atenua efectele contracționiste provenind din partea politicii fiscale. De asemenea, nu există alternative la o anumită doză de austeritate. Deficitul nu mai poate crește, iar mediul privat deja plătește taxe mai mari. Fără rigoare bugetară, România ar deveni rapid nefinanțabilă. Nu suntem acolo, însă depindem mult de capacitatea administrativă a aparatului public. MIPE, Ministerul Finanțelor, Guvernul, autoritățile locale – toate trebuie să-și facă treaba, să lucreze împreună la același obiectiv: investițiile pe fonduri europene, ce au și efecte pozitive pentru economie. Poate că prioritatea zero a actualei coaliții ar trebui să fie chiar aceasta: aducerea în țară a miliardelor de la Uniunea Europeană. Creșterea economică de anul viitor stă, în bună măsură, în această ecuație. Iar cheia este, în mod inevitabil, la MIPE, dar ușa se va deschide doar cu un sprijin amplu de la restul ministerelor și autorităților publice, care trebuie să depună eforturi susținute pentru implementarea efectivă a proiectelor’, a scris Cristian Popa.
Potrivit acestuia, consolidarea fiscală a câștigat credibilitate în ochii investitorilor, iar reacția lor, pozitivă în acest caz, se vede în dobânzile la care România se finanțează.
‘Dar această fereastră de încredere poate dispărea rapid. O abatere de la traiectoria actuală, revenirea la cheltuieli discreționare mari sau o criză politică pot readuce exact scenariul pe care l-am evitat la limită: pierderea ratingului de investiții, închiderea piețelor, dificultăți de finanțare, fuga capitalului și presiuni severe de depreciere. Asta nu înseamnă că măsurile pe partea de cheltuieli nu sunt necesare, utile și așteptate de societate. Dimpotrivă: eu cred că sunt esențiale. Când premierul spune că există risipă în administrația publică, cred că are dreptate, confirmă ceea ce economiștii de dreapta susțin de ani de zile. Este nevoie, mai mult ca oricând, de eficientizarea cheltuirii banului public și de o colectare mai bună. Nu poți avea taxe ca în Vest și servicii publice ca în Est’, afirmă Cristian Popa.
El menționează că stimularea activității economice cu fonduri europene este o măsură de conjunctură, însă ‘alta mai bună nu avem’.
‘Decât să dezbatem încontinuu, pe toate posturile TV, despre prăbușirea iminentă a economiei românești (prăbușire care nu mai vine), mai bine ne-am uita la ce putem face, în acest context, să crească. Economiștilor de pe micile ecrane trebuie să le spunem că instrumentul pe care îl caută este deja aici: în program, investiții pe bani europeni, cu efect economic multiplicator. De stânga sau de dreapta, nu ar trebui să facă opoziție la și mai multe autostrăzi, la și mai multe garnituri moderne de tren, autoutilitare de pompieri sau salvări, de asemenea moderne, pe bani europeni. Pachetul fiscal vizează în principal consumul și acest lucru se vede deja în dinamica tot mai slabă din 2025 și 2026. În schimb, investițiile sunt afectate mai puțin și rămân în teritoriu pozitiv. Dacă România va reuși să atragă fondurile PNRR și banii din CFM, investițiile pot redeveni motorul principal al economiei, iar creșterea economică va antrena evoluția pozitiva a consumului. Un motor alimentat cu combustibil european. În plus, restrângerea deficitului extern pare să continue, cu două mari resorturi: creșterea dinamicii exporturilor în 2025 și reducerea dinamicii importurilor în 2026’, arată Cristian Popa.
Potrivit analizei, în prezent, consumul nu mai încălzește economia, iar investițiile încep să ducă greul și să împingă creșterea pe baze mai sănătoase.
‘Când vine vorba de PIB, chiar dacă în trimestrul IV economia nu mai crește deloc, România tot va încheia anul cu un PIB cu aproximativ 1,3% mai mare decât anul trecut. Pentru ca media pe întregul an să rămână la 0,8% (creșterea cumulată din primele trei trimestre), ar fi nevoie de o scădere abruptă, de aproape 2% în trimestrul IV, un scenariu improbabil. Aceste evoluții țin și de efecte statistice: este mai mult matematică decât economie. Important este însă altceva: puteam fi într-un scenariu de ‘hard landing’, o corecție dureroasă și bruscă. Nu suntem acolo. Trecem printr-un ‘soft landing’, o încetinire controlată, necesară după ani de creșteri nesustenabile ale consumului. Nu e un proces plăcut, nici ușor, societatea acceptă greu schimbarea de ritm, dar era inevitabil. Probabil vom avea doi ani cu creștere economică redusă, doi ani de reașezare pe baze macroeconomice mai sănătoase, cu deficite mai mici, ceva mai echilibrate. Nu sunt ani pierduți. Din contră: în economie, la fel ca la un elastic întins prea mult și eliberat repede, corecțiile bruște pot fi dureroase, sau altfel spus, chiar mai plastic, ‘cu cât ești mai sus (cu deficitele), cu atât poți să cazi mai tare’. Mai bine un pas mai lent, dar relativ sigur, decât o prăbușire forțată. Preferăm o creștere mai mică, dar construită sănătos’, a mai scris Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al BNR.