Energie

Scumpirea motorinei a făcut autocamioanele electrice mai ieftine decât cele diesel pe piețe cheie din UE

benzina motorina

Explozia prețului motorinei, ca urmare a războiului din Iran, a contribuit la transformarea autocamioanelor electrice într-o opțiune mai ieftină (ca achiziție și operare) față de modelele diesel pe șase piețe importante din Uniunea Europeană, piețe care reprezintă aproape jumătate din vânzările de camioane noi din blocul comunitar, arată o analiză realizată de ONG-ul de mediu Transport & Environment, transmite Reuters.

Raportul Transport & Environment a analizat costul total al deținerii unui camion electric în nouă țări din UE. Autorii au descoperit că autocamioanele electrice sunt deja mai ieftine de operat decât modelele diesel în Țările de Jos, Germania, Danemarca, Suedia, Franța și Belgia, piețe care reprezintă 46% din înmatriculările de camioane grele din UE.

Potrivit raportului, autocamioanele electrice achiziționate în 2026 generează, pe o perioadă de cinci ani, economii de până la 100.000 de euro în Țările de Jos, 85.000 de euro în Germania și 69.000 de euro în Danemarca, comparativ cu camioanele diesel. Pe aceste piețe, operatorii de camioane electrice își pot recupera prețul mai mare plătit inițial în aproximativ doi ani.

Până acum, tranziția Europei către autocamioane electrice a fost încetinită de prețurile ridicate de achiziție și de o infrastructură de încărcare deficitară. T&E a precizat că scumpirea motorinei, survenită în urma creșterii prețului petrolului din cauza războiului din Iran, a consolidat argumentele economice în favoarea electrificării.

La începutul acestui an, Reuters a relatat că producători europeni de camioane precum Daimler Truck, Volvo Group și Scania se pregătesc pentru un val de concurenți chinezi cu prețuri mai mici, estimând că unele autocamioane electrice chinezești vor costa cu aproximativ 30% mai puțin decât modelele europene comparabile.

T&E estimează că un autocamion electric fabricat în China costă aproximativ 210.000 de euro, față de 265.000 de euro pentru un echivalent european. În plus, în Germania, operatorii ar putea economisi încă 34.000 de euro pe parcursul a cinci ani dacă aleg un autocamion electric fabricat în China.

Cele mai recente știri

To Top