Mergând pe modelul pe care Sony şi Microsoft vând abonamente pentru consolele de jocuri, Meta anunţă primul abonament lunar pentru căştile de...
Sorin Minea, preşedintele RomAlimenta, a afirmat că scăderea TVA nu duce la o scădere a preţului, ci la plafonarea acestuia şi a...
Comisia pentru petiţii a Parlamentului European cere Consiliului European să aprobe admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie până...
China a vândut mai multe autoturisme peste hotare decât orice altă ţară în primele trei luni ale anului, unul dintre motive fiind...
Unităţile de cult din toată ţara se vor putea înscrie în aplicaţia informatică destinată Programului Casa Verde Fotovoltaice începând de marţi dimineaţa,...
Absolvenţii de liceu susţin marţi proba obligatorie a profilului din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Miercuri...
Compania Dan Air intenţionează să suspende operarea zborurilor de pe aeroportul Braşov, din cauza lipsei infrastructurii necesare, au anunţat reprezentanţii companiei. „Decizia...
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat a doua tranşă de sprijin pentru cele cinci ţări afectate de comerţul cu cereale din...
Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca toţi parlamentarii liberali să voteze legile privind eliminarea pensiilor speciale, a pensiilor speciale...
Daniel Donici, cofondatorul brandului românesc de lactate Artesana, a primit prestigiosul premiu „40 under 40” la Business Elite Awards Gala, într-un eveniment...
Otro Capital, RedBird Capital Partners şi Maximum Effort Investments vor injecta 200 de milioane de euro în Alpine Racing, divizia care regrupează...
În ziua de azi, încă de la vârste mici, cei mai mulți oameni doresc să obțină un loc de munca și să...
La nivel mondial industria auto joacă un rol foarte important. Trăim într-o societate în care foarte multe activități nu se mai pot...
Pentru foarte multe persoane care locuiesc la casă, grădinăritul reprezintă o activitate care oferă foarte multe satisfacții și beneficii, atât în ceea...
Aproape orice femeie așteaptă cu nerăbdare alegerea rochiei de mireasă. Pentru multe viitoare mirese, acest articol vestimentar este cheia pregătirilor pentru nuntă....