Intrarea României în zona euro s-a îndepărtat, în principal din cauza politicilor fiscale din ultimii ani, susține președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.
‘Conform anticipațiilor comunității CFA din România, intrarea României în zona euro s-a îndepărtat. Ce a cauzat această evoluție este în special politica fiscală din ultimii ani. Deficitele bugetare ridicate și persistente cauzează inflație ridicată, rate de dobândă ridicate precum și datorie publică mare. Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează de posibilitatea de aderare la zona euro într-un orizont de timp cel puțin mediu’, a declarat președintele Asociației CFA România.
Potrivit unui comunicat al asociației, transmis marți AGERPRES, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut ușor, cu 0,6 puncte, în luna decembrie. Cele două componente ale sale au înregistrat evoluții divergente. Astfel, componenta de anticipații a crescut cu 4,4 puncte, până la valoarea de 38,6, participanții anticipând continuarea politicilor de reducere a deficitului bugetar. Însă componenta de condiții curente a scăzut cu 10,6 puncte, în condițiile scăderii puternice a consumului în octombrie și noiembrie.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2027) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă și a atins nivelul de 6,65%, iar 68% dintre participanți anticipează reducerea ratei inflației în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea prezentă a acesteia.
În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, aproximativ 96% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1375 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului euro/leu anticipat este de 5,1894 lei pentru un euro.
Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 59% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni. De asemenea 64% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 32% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 a înregistrat valoarea medie a anticipațiilor de 7% din PIB. Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situează la valoarea medie de 0,8%. Pentru anul 2026 economia este anticipată să crească cu 0,9%.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 61% în următoarele 12 luni.
Aproximativ 91% dintre participanți anticipează menținerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investițiilor.
În acest exercițiu a fost introdusă și o întrebare referitoare la aderarea României la zona euro. Conform răspunsurilor, orizontul este de peste 13 ani, comparativ cu 11 ani în 2024.
Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociația CFA România este una dintre cele peste 160 de societăți membre ale CFA Institute, și are misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.
În prezent, Asociația CFA România are peste 250 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).
Comunitatea CFA mai cuprinde și aproximativ 140 de candidați la unul din nivelurile de examinare. Profesioniștii care sunt membri ai Asociației CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.