Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Energie

Cotațiile la țiței sunt în creștere, după ce Rusia a restricționat exporturile de carburanți

petrol titei

Cotațiile la țiței au urcat vineri, fiind în grafic pentru cel mai rapid ritm de creștere de la începutul lunii iunie, atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice a Rusiei determinând Guvernul de la Moscova să anunțe restricții la exporturile de carburanți, transmit Xinhua și Reuters.

La bursa ICE Futures din Londra, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu 0,15 dolari, sau 0,2%, ajungând la 69,57 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol ‘light sweet crude’ a urcat cu 0,23 dolari, sau 0,4%, la 65,21 dolari. Ambii indicatori au înregistrat săptămâna aceasta o expansiune de peste 4%, cel mai semnificativ avans de la începutul lunii iunie.

Rusia va extinde interzicerea completă a exporturilor de benzină până la finalul anului și va introduce o interdicție la exporturile de motorină pentru distribuitori, a anunțat joi vicepremierul Alexander Novak.

Acesta a explicat că decizia va permite Rusiei să aprovizioneze în continuare piața internă cu produsele petroliere care în prezent sunt exportate, iar interdicția nu se va aplica livrărilor de combustibili convenite conform acordurilor interguvernamentale.

Rusia, unul din principalii producători mondiali de petrol, a restricționat în ultimii ani exporturile de carburanți pentru a stabiliza piața internă și a ține sub control creșterea prețurilor.

În prezent este în vigoare o interdicție la exporturile de benzină până la 30 septembrie, atât pentru producători cât și pentru distribuitori.

Aproximativ trei sferturi din exporturile de motorină sunt livrate de producători prin conductele North și South care merg către porturile de la Marea Baltică și Marea Neagră.

Conform surselor din industrie, Rusia a produs aproape 86 milioane tone de motorină în 2024, exportând aproximativ 31 milioane tone.

Publicația rusă Izvestia anunțase săptămâna aceasta că al doilea producător de petrol din Rusia, Lukoil, a interzis vânzările de motorină în canistre, la anumite benzinării din Moscova.

Reprezentanții Lukoil nu au răspuns solicitărilor de a comenta informația.

Rusia este cel mai mare exportator mondial de motorină prin intermediul navelor, fiind urmată îndeaproape de SUA.

De la intrarea în vigoare a embargoului UE privind importurile de produse petroliere rusești, în luna februarie 2023, livrările de motorină rusească au fost redirecționate spre Brazilia, Turcia, țări din Africa, Asia și Orientul Mijlociu precum și spre transferurile de pe o navă pe alta.

Cele mai recente știri

To Top