Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Finanțe personale

De ce renunțăm la investiții după ianuarie și cum rămânem consecvenți? Sfaturi pentru cei care să investească în 2026

În fiecare ianuarie, obiectivele financiare urcă în top: buget construit mai atent, fond de siguranță și creșterea economiilor. Totuși, între intenție și acțiune apare un decalaj care se mărește de la o lună la alta și de cele mai multe ori din lipsă de timp, incertitudine și disciplină. „Investițiile nu sunt despre momentul perfect, ci despre consecvență. Iar consecvența se construiește printr-un plan simplu, repetabil”, punctează analiștii XTB.

Așadar cu un smartphone și cu un minim de alfabetizare financiară, oricine își poate pune banii la treabă. Chiar și așa, trecerea de la intenție la acțiune, implică mai mult decât voință –  este necesar un plan strategic.

Analiștii XTB au pregătit câteva recomandări practice, ca planul făcut la început de an să nu fie abandonat în februarie.

Economisirea, fundația de neclintit

Înainte de a alege să investim în prima acțiune sau primul ETF, prioritatea numărul 1 este economisirea. Educația financiară ne arată că economisirea nu ar trebui să fie „ce rămâne” la final de lună, ci prima „cheltuială” din buget.

Concret, imediat ce primim salariul, întâi punem o parte din bani deoparte. Este importantă menținerea unui cash flow pozitiv, adică să câștigăm mai mult decât cheltuim.

Depășiți frica

Mulți investitori începători amână primul pas pentru că simt că nu știu suficient. Educația financiară este esențială (doar 18% dintre cetățenii UE au un nivel ridicat de cunoștințe financiare), însă perfecțiunea este dușmanul execuției, punctează analiștii XTB.

De aceea, nu trebuie așteptat „momentul potrivit”. Încercarea de a anticipa vârful sau minimul pieței (market timing) este un joc pierdut chiar și pentru majoritatea profesioniștilor.

Altfel spus: este mai bine să începem azi cu 50 euro decât să așteptăm un an ca să începem cu 500 euro. Timpul petrecut în piață este mai important decât momentul intrării.

Strategii ca să rămâi consecvent anul acesta

Pentru ca rezoluția stabilită la început de an să nu fie abandonată până în februarie, pot fi avute în vedere câteva strategii practice, cum ar fi:

  • Automatizează obiceiul

Potrivit analiștilor XTB, ajută setarea unui transfer automat către contul de investiții imediat după ce este virat salariul. Motivul este acela că nu mai suntem tentați să cheltuim dacă banii nu sunt în contul curent.

  • Gândește în procente, nu în sume fixe

Începe prin a investi 5% sau 10% din venit. La început, obiectivul ar trebui să fie formarea obiceiului, nu profitul imediat.

  • Diversifică, pentru a dormi liniștit

Teama de pierdere este principalul motor al amânării în special pentru investitorii aflați la început de drum. Dacă împarți capitalul între active diferite (acțiuni, obligațiuni, mărfuri, criptomonede), se reduce riscul unor fluctuații puternice care te-ar putea face să renunți prea devreme.

  • Alege să te educi  continuu

Investițiile implică riscuri, iar cea mai bună modalitate de a le gestiona este prin cunoaștere. Educația financiară ne ajută să separăm zgomotul de informația utilă și, mai ales, să controlăm emoțiile. În piață, teama și lăcomia sunt cei mai mari dușmani. Analiștii XTB subliniază că un plan logic și bine structurat este cea mai bună apărare.

Platforme precum XTB au democratizat accesul la piețe, dar și la cunoaștere, oferind cursuri și webinare  educaționale menite să te ajute la orice pas.

Succesul financiar este rareori rezultatul norocului. Mai degrabă, vine din disciplină și consecvență. În acest proces, capitalul începe să genereze rezultate vizibile pe termen mediu. Ulterior, pe termen lung, efectul cumulativ poate deveni cu adevărat puternic, accelerând potențialul construirii unui capital satisfăcător într-un mod sustenabil și predictibil.

Cele mai recente știri

To Top