De douăzeci de ani, presa economică serioasă din România trăiește cu o ciudată senzație de déjà-vu: aproape la fiecare ciclu politic parcă se repetă același tipar – jurnaliștii avertizează, guvernanții fac greșeli strigătoare la cer. Eram un prea tânăr ziarist când Tăriceanu, premier la acel moment, a garantat că economia duduie. Împreună cu colegii, i-am atras atenția că nu aude el bine, de fapt motorul economiei merge în gol și că ar fi bine să fie mai prudent cu cheltuielile. Nu a contat! Pensiile și salariile bugetarilor au crescut peste măsură. Nici măcar în ceasul al 12-lea, când peste Ocean deja începuse dezastrul, optimismul guvernanților români nu s-a temperat: vă mai aduceți aminte că prin 2008 ne invitau, mai în glumă mai în serios, să ne cumpărăm case în SUA? Chiar și Traian Băsescu, un președinte-jucător cu ceva fler, a afirmat că România nu va fi lovită la fel de mult ca alte state. Și nu, nu se referea la Grecia!
Nu a mai trecut mult timp, iar unda de șoc a ajuns și la noi: au urmat falimente după falimente, iar intrarea statului român în incapacitate de plată devenise din poveste SF un scenariu de lucru. A urmat apoi acordul cu FMI și măsurile nepopulare ale Guvernului Boc de a micșora pensiile și salariile, de a îngheța angajările și de a tăia investiții. Atunci presa serioasă a avertizat din nou că e o greșeală: direcția poate că era bună, dar economia avea mare nevoie de combustibil – o reducere bruscă a cheltuielilor statului, fără analize serioase, făcea mai mult rău decât bine! Așa a fost, și ne-au trebuit mulți ani să ne revenim. Mai trebuie menționat și Guvernul Ponta cu invenția cunoscută drept „taxa pe stâlp” și creșterile de accize. Și lui i s-a zis că nu e bine! În același timp, jurnaliștii au fost echilibrați: lui Ponta i-au fost apreciate o serie de măsuri benefice pentru economie, așa cum și lui Tăriceanu i-a fost recunoscut meritul pe care l-a avut cu introducerea cotei unice. Nu trebuie uitată nici guvernarea Dragnea, care a adus câteva dintre cele mai năstrușnice abordări cu privire la fiscalitate: a apărut ideea de impozit pe cifra de afaceri pentru marile companii și conceptul de „impozit pe gospodărie”, care ar fi creat o adevărată armată de consultanți fiscali plătiți de stat. Poate și din cauza reacțiilor, acestea au rămas la nivel de intenție. În schimb, protestele din spațiul public nu au contat pentru Guvernul Ciolacu: acesta a introdus impozitul minim pe cifra de afaceri și a reînviat „taxa pe stâlp”. Degeaba le-am arătat guvernanților, în revista Income și la conferințe, cifrele care demonstrau că acestea vor face mai mult rău decât bine, nu le-a păsat! A trecut timpul, iar execuțiile bugetare arată că nu ne-am înșelat. Ce e de zis? În primul rând nu am ghicit, erau lucruri banale, care nici măcar nu țin de economie atât cât țin de logică. Apoi, deși aveam o părere, am făcut un exercițiu obligatoriu: ne-am consultat cu economiști de top și cu reprezentanți de marcă ai mediului de afaceri. Culmea, toți vedeau lucrurile la fel ca noi…
De ce Guvernul a insistat cu greșeala după ce a fost avertizat de toată lumea? Răspunsul mie mi l-a dat în urmă cu aproape un deceniu cel mai bogat român de la acea vreme când l-am întrebat cum de și-a crescut atât de mult afacerile: „Am început să fiu deștept când am realizat cât de prost sunt!” Așa că, măcar acum, când stau cu cifrele pe masă, partidele din coaliția de guvernare ar fi bine să aibă o epifanie și să renunțe, odată pentru totdeauna, la IMCA și la „taxa pe stâlp”.
