Business

ESSA Group, afaceri de peste 24 milioane euro în 2023

ESSA Group, unul dintre cei mai mari jucători din piața serviciilor de trade marketing și vânzări din țară, fondat de către antreprenorul Eugen Saulea, împlinește 20 de ani de activitate pe piața românească și anunță afaceri de 24,3 milioane de euro în 2023, în creștere cu 24% față de valoarea de 19,8 milioane de euro din 2022.
„Raportându-ne la 2019, considerat drept reper înainte de pandemia de COVID-19, cifra de afaceri a anului 2023 este cu 75% mai mare”, explică antreprenorul, care de două decenii a reușit să se impună pe piață oferind servicii unice de care beneficiază atât marii retaileri, cât și producătorii. Toate previziunile făcute anual de reprezentanții companiei se bazează pe numărul de contracte active și pe potențialul serviciilor cheie, ținând cont în același timp de contextul economic.
„Echipa noastră a crezut în potențialul pe care îl au serviciile de recrutare, selecție, plasare sau delegare de personal, iar în intervalul 2019-2023 creșterea acestui serviciu a fost de 148%, ajungând al doilea serviciu ca importanță în companie”, spune Eugen Saulea. Astfel, prima poziție este reprezentată de serviciile de manipulare (manipularea materialelor de comunicare, a mobilierului specific diferitelor industrii, mentenanța acestora dar și manipulare marfă).
Conform spuselor sale, vârful serviciilor BTL & Evenimente a fost în 2019, o divizie care reprezenta 23% din totalul cifrei de afaceri. „Pierderea volumelor în criza sanitară pentru acest serviciu a fost compensată cu serviciile de recrutare și plasare de personal, axate pe nevoile imediate ale partenerilor (cu precădere marile lanțuri internaționale)”. De asemenea, serviciul de recrutare și plasare a rămas activ în oferta ESSA, dezvoltat și personalizat nevoilor partenerilor, iar în 2023 a depășit 57% din cifra de afaceri în valoare, fiind și cel mai bun volum al serviciilor de BTL din 2019. „Acum, s-a identificat și o revenire a serviciilor de tip BTL, însă volumul este de doar 80% față de ceea ce s-a raportat în 2019”. Astfel, ponderea serviciilor de tip BTL din cifra de afaceri a anului 2022 este de doar 10,5%, iar astăzi principalul generator de volume rămâne serviciul de manipulare marfă, atât în varianta de leasing de personal, cât și de externalizare totală.

Focus pe resursa umană

În 2024, cea mai mare investiție pe care o va face Eugen Saulea va fi în oameni. „De curând, ESSA a autorizat o structură de evaluatori și formatori de personal, având competență legală să califice anumite categorii de angajați. Structurile interne vor trece printr-o sesiune de formare și evaluare și, în baza calificării finale, vor fi încadrați pe poziții superioare. Vom investi și bugete consistente în majorarea salarială în funcție de aceste competențe. O altă investiție majoră va fi în baza materială a companiei, care necesită actualizare sau/și extindere. Au fost activate, de curând, mai multe conturi/proiecte strategice, cu volume și expunere mare și suntem deja cu procesul de extindere al bazei materială în curs de implementare”.
Fondat în urmă cu două decenii de antreprenorul Eugen Saulea, ESSA Group este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară. Printre serviciile din portofoliul companiei se numără: recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, BTL şi evenimente, servicii management POSM (materiale comunicare), call center şi merchandising . În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing şi outsourcing pentru peste zeci de clienţi, furnizori şi producători, dar şi pentru marile lanţuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top