În 2022, statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit, în medie, 830 de euro pe cap de locuitor pentru prestații familiale (alocații și ajutoare sociale), o creștere de 46,7% față de ultimul deceniu (de la 566 euro în 2012), însă Bulgaria, Grecia, Cipru și România sunt pe ultimele locuri în UE, arată datele publicate luni de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Țările cu cele mai mari prestații familiale pe cap de locuitor în 2022 au fost: Luxemburg (3.789 euro), Danemarca (1.878 euro) și Germania (1.616 euro). La polul opus, țările membre cu cele mai mici cheltuieli pentru prestații familiale au fost Bulgaria (211 euro pe cap de locuitor), Grecia (264 de euro), Cipru (277 euro) și România (284,31 euro).
În Uniunea Europeană, prestațiile familiale au reprezentat 8,6% din totalul cheltuielilor de protecție socială în 2022, o creștere de 0,6 puncte procentuale față de 2012.
Statele membre UE cu cele mai mari ponderi ale prestațiilor familiale în totalul cheltuielilor de protecție socială au fost Polonia (15,6% din totalul cheltuielilor de protecție socială), Luxemburg (14,8%), Estonia (12,4%) și România, puțin sub 12%, iar cele mai scăzute s-au înregistrat în Cipru (4,6%), Țările de Jos (4,7%) și Portugalia (5,3%).
Prestațiile familiale sunt ajutoare financiare acordate familiilor, în principal pentru sprijinirea nașterii, educației și întreținerii copiilor.