Business

Jimmy Maymann a fost anunțat ca noul CEO al Superbet Group

Superbet Group, liderul industriei de pariuri sportive din România, anunță numirea lui Jimmy Maymann în funcția de CEO, începând cu data de 15 ianuarie 2024.

Compania a anunțat astăzi că Johnny Hartnett, actualul CEO, va renunța la poziția sa și se va alătura Consiliului de Administrație (CA) în calitate de Director Non-executiv începând cu data de 15 ianuarie 2024. Jimmy Maymann, Vicepreședinte al CA, îl va succeda pe Johnny Hartnett în funcția de CEO, începând cu data de 15 ianuarie 2024.

Jimmy Maymann aduce o vastă experiență de leadership la nivel de C-Suite și CA, însoțită de un palmares dovedit ca inovator și antreprenor specializat în crearea, dezvoltarea și transformarea companiilor din industrii precum media, tehnologie, servicii digitale, telecomunicații și ONG-uri.

În calitate de investitor experimentat în domeniul tehnologiei, Jimmy Maymann a avut un rol esențial în crearea și creșterea a peste 10 companii, fiind implicat și în unele dintre vânzările de succes ale acestora. Unul dintre cele mai relevante exemple este platforma de conținut video GoViral, pe care a co-fondat-o și care, ulterior, a fost vândută către compania americană AOL în anul 2011.

Jimmy Maymann a deținut, anterior, funcția de Vicepreședinte Executiv al portofoliului de mărci de conținut deținut de către compania AOL, ajungând la o audiență globală de 499 de milioane de vizitatori unici în fiecare lună. Înainte de aceasta, a fost CEO al publicației The Huffington Post, având responsabilitatea dezvoltării și implementării unei strategii de expansiune internațională care a dus la înființarea de ediții locale în 15 piețe internaționale și a contribuit la creșterea audienței de la 35 de milioane la aproximativ 210 milioane de vizitatori unici în fiecare lună.

„Superbet are un potențial imens în ceea ce privește scalabilitatea afacerii și extinderea în piețele internaționale, toate într-un cadru solid de încredere existent între Grup, clienții săi și decidenții instituționali care reglementează industria. Gândirea progresivă a echipei de conducere este o dovadă a  ambițiilor globale pe care le are acest grup extrem de talentat și vizionar.

Sunt încântat să preiau rolul de CEO și să îmi ofer expertiza și pasiunea, lucrând îndeaproape cu Consiliul de Administrație pentru a realiza obiectivul companiei de a deveni un lider global în industria de tehnologie și entertainment, promovând, în același timp, un mediu exemplar de joc responsabil. Aștept cu nerăbdare să construiesc pe baza deja existentă a muncii excelente realizate până în prezent și să conduc echipa în următoarea fază de creștere exponențială.”, spune Jimmy Maymann, Vicepreședinte al Consiliului Director și viitor CEO, Superbet Group. ​

„Jimmy Maymann are o experiență impresionantă, care îmbină perfect proiectele antreprenoriale de succes cu o experiență semnificativă în ceea ce înseamnă scalarea unor modele de business. De aceea, el este liderul potrivit pentru mentalitatea existentă în cadrul Superbet și pentru următoarea etapă de expansiune internațională a Grupului.

Suntem încrezători că Jimmy va avea un impact pozitiv și semnificativ asupra strategiei de dezvoltare a companiei, lucrând împreună cu echipa Consiliului de Administrație pentru îndeplini ambiția de a deveni un lider global al industriei de tehnologie și entertainment.”, spune Hans Holger-Albrecht, Președinte al Consiliului de Administrație, Superbet Group.​

„Ultimii cinci ani au fost au reprezentat o poveste și o călătorie de neuitat. Aș dori să le mulțumesc lui Sacha și familiei Dragic pentru oportunitatea pe care mi-au oferit-o și pentru încrederea, suportul, îndrumarea și prietenia neclintită pe parcursul celor cinci ani de mandat. Am preluat o companie cu o fundație de business incredibilă și sper ca ceea ce am realizat și am adăugat să pregătească temeinic organizația pentru următoarea sa fază de creștere.

Mulțumesc tuturor colegilor mei care au lucrat alături de mine în această perioadă. Sunt extrem de mândru de tot ceea ce am realizat împreună și aștept, cu nerăbdare, să vă susțin în continuare dintr-un alt rol, în cadrul Consiliului de Administrație.

Superbet are deosebita șansă să lucreze sub conducerea lui Jimmy Maymann, care este un profesionist cu experiența, capacitatea și profilul de leadership potrivite pentru a prelua funcția de CEO. Aștept cu nerăbdare să asigur o tranziție facilă către Jimmy și mă angajez, în continuare, să îndeplinesc obiectele globale ale Grupului Superbet, din noul meu rol în Consiliul de Administrație.” , spune Johnny Hartnett, actual CEO, Superbet Group. ​

„Îi sunt recunoscător lui Johnny Hartnett pentru impactul său extraordinar asupra creșterii Grupului Superbet în ultimii cinci ani și sunt încântat că va prelua o nouă funcție în Consiliul de Administrație. Johnny lasă în urmă o echipă excelent pregătită pentru a performa și pentru a îndeplini obiectivele noastre ambițioase. Mai mult, sunt încântat de numirea lui Jimmy Maymann, deoarece aduce aptitudini de leadership excelente și o experiență remarcabilă, potrivite perfect pentru a continua și accelera scalarea modelului nostru de business, care va fi realizată prin intermediul echipelor noastre de profesioniști dedicați.

Avându-l pe Jimmy Maymman în calitate de CEO, facem o declarație clară că vom continua să construim și să dezvoltăm o strategie, pe termen lung, de expansiune globală. Aștept cu nerăbdare să lucrez cu amândoi, Jimmy și Johnny, în noile lor funcții, pe măsură ce Grupul Superbet scrie următorul său capitol de creștere exponențială.”, spune Sacha Dragic, Fondator și membru al Consiliului de Administrație, Superbet Group. ​

Despre Superbet Group

Fondat în anul 2008, Superbet este o companie de tech & entertainment, fiind liderul industriei de pariuri sportive din România. De asemenea, grupul este prezent în 10 țări, cele mai importante piețe fiind în România, Belgia, Polonia și Serbia.

Între acționarii grupului se află și gigantul american Blackstone, cel mai mare fond de investiții din lume, care a realizat, în 2019, o investiție strategică minoritară în valoare de 175 milioane Euro.

Superbet este membru al IBIA (Asociația Internațională de Integritate în Betting) și singura companie românească premiată de patru ori în cadrul Central & Eastern European Gaming Conference cu trofeul de excelență în regiune: Cel mai bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală și de Est.

Cea mai influentă publicație a industriei global de profil, EGR (eGaming Review), a plasat Superbet Group pe locul 11 global în cadrul topului EGR Power 50 din anul 2022.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top