Energie

Miniştrii europeni ai Energiei vor discuta despre continuarea importurilor de gaze ruseşti

Foto: iStock

Miniştrii europeni ai Energiei se reunesc la Luxemburg pentru a discuta despre gazele naturale ruseşti care continuă să fie livrate în regiune deşi războiul din Ucraina intră în cea de-a treia iarnă, transmite Bloomberg.

La reuniunea de marţi, miniştri din cele 27 de state membre UE vor discuta cum să pregătească regiunea pentru iarnă, în condiţiile în care un important acord privind tranzitul gazelor naturale ruseşti via Ucraina va expira la 31 decembrie. Nevoia de a menţine securitatea energetică a forţat deja blocul comunitar să caute noi surse de aprovizionare cu gaze, a majorat preţurile la energie şi a pus presiune asupra reţelelor energetice regionale.

În prezent, se poartă negocieri pentru a înlocui acordul referitor tranzitul gazelor ruseşti însă un rezultat final nu se întrevede şi sunt mai puţin de trei luni până la finalul anului. Atât Kievul cât şi Moscova au anunţat că sunt dispuse să găsească o soluţie care ar putea implica Azerbaidjanul.

Cel mai probabil decizia finală va fi una de ultim moment, posibil chiar la începutul anului următor, susţin sursele din apropierea acestui dosar care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Slovacia, care împreună cu Austria reprezintă principalii beneficiari ai gazelor ruseşti care trec prin Ucraina, ar dori să utilizeze în continuare această rută de aprovizionare. O opţiune care este discutată în prezent este înlocuirea Rusiei cu Azerbaidjanul în calitate de furnizor de gaze, însă deocamdată nu este clar cum anume ar funcţiona această variantă. În condiţiile în care producţia excedentară de gaze este una limitată, exporturile Azerbaidjanului spre Europa ar necesita swapuri de gaze cu Rusia, ceea ce ar face un astfel de acord o soluţie controversată din punct de vedere politic.

O altă opţiune ar viza compania SOCAR din Azerbaidjan, care ar prelua rolul grupului rus Gazprom PJSC şi ar vinde gaze Europei sau compania azeră ar facilita tranzitul de gaze prin Ucraina.

Însă sursele citate de Bloomberg au estimat că SOCAR ar trebui să livreze o cantitate de aproximativ 10-11 miliarde metri cubi de gaze pentru a ajunge la volumele necesare pentru a asigura livrări fără probleme prin vastul sistem de conducte din Ucraina. Cantităţi mai mici ar însemna că vor trebui pompate gaze suplimentare, ceea ce ar face operaţiunea neprofitabilă.

Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina au fost marcate de tensiuni cu privire la tranzitul gazelor după căderea comunismului, disputele ducând la două întreruperi majore în aprovizionarea cu gaze, în 2006 şi 2009.

Comisia Europeană, care în trecut a ajutat la încheierea unor acorduri între cele două ţări, nu facilitează discuţiile de această dată. Bruxellesul a subliniat în repetate rânduri că Europa poate face faţă încetării tranzitului gazelor ruseşti via Ucraina, fără a-şi pune în pericol securitatea aprovizionării.

În prezent, depozitele de gaze din UE sunt aproape pline şi livrările de gaze ruseşti prin Ucraina sunt responsabile pentru mai puţin de 5% din consumul continentului. Cu toate acestea, pentru ţări precum Slovacia şi Austria, găsirea de noi furnizori ar putea însemna preţuri mai mari, un lucru pe care politicienii vor să îl evite.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, participă marţi la Reuniunea Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie, ce are loc la Luxemburg.

Cele mai recente știri

To Top