Noul cadru multianual trebuie să fie extrem de bine conectat la realitățile României și să existe o conexiune foarte puternică cu mediul de afaceri, universitar și administrație, a afirmat, vineri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
”În primul rând, cred că succesul unui program depinde într-o extrem de mare măsură de modul în care construim arhitectura programului. Cred că două treimi din succesul de absorție a unui program stă în partea de reflecție și de construcție minuțioasă, tehnică acestui program. Adică depinde de cât de mult adaptăm aceste surse de finanțare la nevoile reale a economiei române. Noul MFF, în foarte mare măsură, merge în logica PNRR-ului. Deci se schimbă niște mentalități legate de finanțare la nivel european și suntem obligați să anticipăm. Avem doi ani de zile înainte de negocieri intense în care efortul nostru trebuie să fie foarte mare. Trebuie să vedem ce n-a funcționat la PNRR în mod real. Cum reglăm toate lucrurile care n-au funcționat la PNRR, astfel încât să facem noul cadru multianual un succes”, a spus Alexandru Nazare, la declarațiile de presă care au avut loc în marja conferinței la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune: ”Coeziunea 2027+: un factor de stimulare a dezvoltării pe termen lung, a competitivității economice incluzive și a rezilienței în întreaga Europă”.
El a subliniat importanța conectării noului cadru multianual cu realitățile României și a dezbaterilor care să aibă loc în jurul acestuia.
”Noul cadru multianual trebuie să fie extrem de bine conectat la realitățile României. Adică o conexiune foarte puternică cu mediul de afaceri. O conexiune foarte puternică cu tot ce înseamnă mediul universitar, care poate foarte mult să contribuie cu knowledge în program. O conexiune extrem de puternică cu toată zona de think tank-uri din România și bineînțeles foarte importantă administrația, în special administrația locală, regiunile de unde de jos în sus de la fierul ierbii trebuie să preluăm ideile și să le ducem în program. Așa vom reuși să construim un cadru multianual din care chiar să tragem banii și să nu mai ajungem în situația cu PNRR-ul în care ne-am bucurat de un volum mare de 28 de miliarde și am ajuns după 4 ani să avem 21 de miliarde. De ce? Pentru că la momentul respectiv, în loc să facem dezbaterea cum ar fi trebuit, n-am făcut-o atunci când trebuia. Lucrurile trebuie făcute la timpul lor. Trebuie să folosim cu mare atenție tot timpul pe care îl avem acești doi ani de zile și să construim foarte bine un cadru multianual”, a declarat Alexandru Nazare.
De asemenea, ministrul finanțelor a menționat că o negociere de succes presupune o construcție de succes.
”În paralel cu construcția programului, trebuie construit împreună și împreună miniștrii responsabili, tot guvernul, strategia coerentă de negocieri la nivel european, pe care o putem construi. Avem leverage. Suntem importanți în consiliile de linie. Deci acest lucru se poate face. Și cred că avem toate resursele să construim în paralel o negociere foarte bună la nivel european, care bineînțeles va merge în Consiliul European. Și atunci când ajunge în Consiliul European, guvernul să furnizeze toate datele, dar și elementele de negociere necesare astfel încât să închidem o negociere de succes”, a spus Alexandru Nazare.
Totodată, el a afirmat că în bugetul pentru anul viitor 10 miliarde de euro vin din fonduri europene, astfel că absorbția lor este extrem de importantă.
”Acum 15 ani eram la Ministerul Transporturilor. Ministerul Transporturilor avea absorbiți 20.000 de euro în mai 2010. Coeziune. Ne uitam la deschiderea unei autostrăzi cu atâta emoție. Deschideam autostrada spre Constanța. Toată lumea, toată țara se uita la un tronson de autostradă. Azi deschidem tronsoane de autostradă. Vorbim de miliarde, atunci vorbeam de zeci, sute de mii, poate milioane de euro. Aici am ajuns. Dar Europa acum se duce dinspre convergență către reziliență. Deci e un efort mult mai complex. Nu este doar despre construcția unei infrastructuri, fie că e vorba de drumuri, de autostrăzi, de poduri, de școli. Mergem spre reziliență, ecosisteme de inovare, inteligență artificială, reziliență energetică, nivelul de ambiție și viteza este mult mai mare și trebuie să ținem pasul cu această viteză. Și acest lucru nu îl putem face decât împreună. Împreună punând toate cunoștințele, toate resursele de negociere împreună, tot leverage-ul pe care îl avem. Astfel încât România să ajungă la final, să aibă negocierea de succes și să ia și banii. Anul viitor avem 10 miliarde fonduri europene, coeziune, pe care le proiectăm în bugetul din 2026 și pe care, bineînțeles, sprijinim creșterea economică din 2026. Este extrem de important să absorbim acești bani și sunt optimist că până în august anul viitor, atât din PNRR, cât și din Coeziune, vom reuși să luăm cât mai mulți din acești bani, astfel încât creșterea economică din 2026 să și reflecte acest lucru”, a mai declarat Alexandru Nazare.
Evenimentul ”Coeziunea 2027+: un factor de stimulare a dezvoltării pe termen lung, a competitivității economice incluzive și a rezilienței în întreaga Europă”, care are loc vineri la București, consolidează demersurile continue ale României pentru o viitoare Politică de Coeziune puternică, care să rămână principala politică de investiții structurale pe termen lung a UE, în sprijinul unei dezvoltări armonioase și eliminării decalajelor de dezvoltare, notează organizatorii.