Deși există mai peste tot în Uniunea Europeană, sistemele de retragere din activitate concepute pentru a ajuta sau recompensa diverse categorii profesionale par a nu fi nicăieri la fel de generoase ca la noi în țară.
În septembrie 2025, 11.750 de români primeau pensii catalogate drept speciale de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Aproape jumătate din ei erau foști magistrați (încasând în medie peste 25.000 de lei), iar încă 2.300 de foști grefieri primeau și ei circa 7.000 de lei pe lună. Pe listă se mai găseau circa 1.300 de foști piloți (cu aproximativ 13.000 de lei lunar), dar și foști funcționari parlamentari, diplomați ori angajați ai Curții de Conturi, cu pensii medii între 6.200 și 10.000 de lei. În total, aceștia încasează cam 2,4 miliarde de lei pe an.
Însă numărul celor cu pensii care nu se bazează deloc sau doar parțial pe contributivitate este mult mai mare. În 2024, de exemplu, circa 72.000 de foști angajați ai Ministerului Apărării au încasat, în medie, 5.750 de lei pe lună. În total, cam cinci miliarde de lei pe an. În același an, cam 113.000 de foști polițiști, jandarmi sau pompieri primeau, la rândul lor, pensii de serviciu de la Ministerul Afacerilor Interne. Media lunară în cazul lor a fost de aproape 5.400 de lei, iar bugetul anual s-a ridicat la circa 7,3 miliarde de lei. Asta în timp ce, tot în 2024, peste 13.000 de persoane primeau pensii de la SRI, în 93% din cazuri sumele încasate fiind mai mari de 3.000 de lei lunar.
Se mai adaugă la calcul încă niște mii de foști salariați ai altor structuri din zona de siguranță (cum ar fi SIE ori SPP), așa că putem estima că este vorba de peste 210.000 de persoane care primesc pensii din afara sistemului contributiv. Iar cheltuielile pentru acestea se ridică la aproximativ 15 miliarde de lei anual (cam 0,9% din PIB sau 2% din bugetul general consolidat).
Cum e la alții?
Totuși, pensiile speciale nu sunt o invenție românească. ”Majoritatea statelor din Uniunea Europeană (cu excepția Suediei) au și pensii speciale pe lângă sistemul general de pensii. În general, acestea sunt acordate unor beneficiari cu statut special, iar principalele caracteristici sunt de obicei vârsta de pensionare mai mică, perioadele de contributivitate calculate într-un mod mai favorabil sau acordarea unor venituri mai mari”, se arată într-un studiu realizat pentru UE în 2020 de Per Eckefeldt și Anda Pătărău.
Autorii au identificat trei categorii principale: cei care lucrează în condiții dificile sau în meserii care nu le mai asigură venituri după o anumită vârstă (cum ar fi mineri, oțelari, pescari sau balerini), cei din zona de siguranță, ordine publică și apărare și o a treia clasă, mai diversă, conținând atât persoane defavorizate (cum ar fi fermieri sau cei care îngrijesc membri ai familiei cu dizabilități), victime ale unor evenimente nefericite (războaie, dictaturi, catastrofe), dar și oameni cu realizări deosebite sau, pur și simplu, foști angajați ai unor structuri guvernamentale sau private de utilitate publică (de la țară la țară, sunt incluși aici magistrați, avocați, notari, funcționari publici, doctori, profesori, oameni de știință, foști salariați ai căilor ferate sau ai companiilor de utilități, ba chiar și clerici).
Drept urmare, din cauza structurii atât de diverse a celor trei categorii de pensii speciale, ponderea lor în PIB variază semnificativ de la stat la stat. În Estonia, de pildă, ele reprezentau doar 0,1% din produsul intern brut, în timp ce în ce în Polonia erau 2,6%, iar în Grecia 2,7% din PIB la momentul studiului. Și proporția pensionarilor speciali în rândul beneficiarilor de pensii era foarte diferită, de la 2,2% în Irlanda și 2,5% în Italia până la nu mai puțin de 22% în Polonia.
Diferențele care revoltă
Dacă în clasamentul european al ponderii în PIB a cheltuielilor pentru pensii speciale România se situa pe undeva pe la mijloc, în ceea ce privește numărul de beneficiari al acestui tip de plăți ea era printre țările de la coadă, cu undeva la 4% din totalul pensionarilor. Cu alte cuvinte, cheltuim aproape 1% din PIB pentru un număr mic de persoane. Asta în timp ce restul de 96% de pensionari aveau alocat în 2024 doar 6,8% din produsul intern brut.
Ceea ce ar putea semnala că problema nu este neapărat existența pensiilor speciale (până la urmă, după cum am arătat mai sus, ele sunt întâlnite mai peste tot în UE), ci senzația că ele sunt total deconectate, ca valoare și beneficii adiționale, de sistemul general. Cel puțin asta pare a fi opinia majoritară, cel puțin în cazul sistemului de retragere din activitate pentru judecători și procurori.
”Trebuie să discutăm deschis. Oamenii nu mai susțin pur și simplu să avem categorii speciale, că sunt magistrați sau nu sunt magistrați, care se pensionează la 48 de ani, care au niște pensii cât ultimul salariu, pentru că este o chestiune de nedreptate socială. Este un lucru anormal, din toate punctele de vedere, pentru că nu există nicăieri în Europa astfel de situații”, spunea recent primul-ministru Ilie Bolojan. În plus, arăta premierul, ”rezolvarea problemei pensiilor magistraților este un jalon în PNRR, deci o obligație pe care ne-am asumat-o în anii trecuți, de care depind peste 200 de milioane de euro pe care România trebuie să-i primească”.
Pe cale de dispariție?
Cei care ar dori să folosească datele de mai sus pentru a susține sistemul autohton de retragere din activitate pentru anumite categorii profesionale ar trebui să aibă puțină răbdare. Conform studiului citat, în mai mult de trei sferturi din statele europene ”pare să existe o tendință spre abolirea tratamentelor preferențiale, în special în zona de securitate și apărare și în cea a angajaților guvernamentali”.
Principalele cauze acestui trend ar putea fi tendința mai largă de reformare a sistemelor de pensii în vederea creșterii sustenabilității acestora, mai ales în contextul creșterii speranței de viață, dar și dorința de a corecta o serie de diferențe care pot fi percepute drept incorecte sau discriminatorii. În consecință, revizuirile țintesc mult mai puțin categoriile de pensii preferențiale acordate pentru condiții grele sau periculoase de muncă sau grupurilor vulnerabile.
În Bulgaria, de pildă, vârsta de pensionare pentru militari a crescut treptat până la 55 de ani, iar în Cehia aceasta este identică cu cea pentru populația generală. În Germania ori Danemarca se renunță treptat la toate beneficiile speciale pentru diverse categorii de meserii, inclusiv pentru ordine publică, apărare națională sau justiție, iar în Estonia se renunță la condițiile financiare mai favorabile la pensionarea militarilor și polițiștilor. În Irlanda se păstrează regulile de pensionare preferențială pentru forțele de ordine sau armată pentru cei deja angajați înainte de începerea reformelor din 2013, dar cei care au intrat în sistem după acea dată vor contribui la asigurările sociale și se vor retrage din activitate la fel ca restul salariaților.
Grecia a reformat sistemul de pensii (care era, probabil, cel mai generos din UE) în urma crizei economice majore prin care a trecut la începutul anilor 2010, iar în Spania privilegiile pensionarilor din sistemul guvernamental sunt eliminate treptat. La fel se întâmplă în Franța cu militarii, funcționarii publici sau angajații unor companii de stat, care beneficiau până de curând de condiții preferențiale la calcularea pensiei și a vârstei de retragere.
Cu alte cuvinte, intențiile de reformă a pensiilor exprimate de guvernul de la București se înscriu într-o tendință generală și, dacă nu vor fi puse în practică din rațiuni de echitate socială, cel mai probabil vor ajunge să fie implementate când vor deveni nesustenabile din punct de vedere financiar.
