Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Rata anuală a inflației a stagnat la 9,8% în noiembrie

Rata anuală a inflației a stagnat la 9,8% în luna noiembrie a acestui an, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 10,99%, mărfurile nealimentare cu 10,73% iar mărfurile alimentare cu 7,64%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate vineri.

‘Indicele prețurilor de consum în luna noiembrie 2025 comparativ cu luna octombrie 2025 a fost 100,42%. Rata inflației de la începutul anului (noiembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 9,5%. Rata anuală a inflației în luna noiembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 9,8%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2024 – noiembrie 2025) față de precedentele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) a fost 6,9%’, se arată în comunicatul INS.

Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflației la nivelul statelor membre ale UE, în luna noiembrie comparativ cu luna octombrie a fost 100,49%.

Rata anuală a inflației în luna noiembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 8,6%.

Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2024 – noiembrie 2025) față de precedentele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 6,5%.

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 9,6%, de la 8,8% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2025 și anticipează că aceasta va ajunge la 3,7% la sfârșitul lui 2026, comparativ cu 3% în prognoza anterioară, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Cele mai recente știri

To Top