Ministrul interimat al Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă că a avut ”discuţie foarte bună” cu reprezentanţii Agenţiei de rating S&P, pentru că ”este...
Aurul s-a stabilizat în intervalul 4.500 – 4.700 dolari pe uncie în ultima săptămână, semnalând o etapă de calmare după creșterile rapide...
România va înregistra creștere economică la finalul acestui an, în condițiile în care investițiile vor crește fără precedent în trimestrele al doilea...
Fondurile de pensii, fondurile de investiții și piața asigurărilor se află într-o perioadă de creștere vizibilă, pe fondul acumulării constante de capital...
XTB a înregistrat cel mai bun trimestru din istoria Grupului, activitățile consecvente de marketing, dar și volatilitatea foarte ridicată a pieței au...
Ministrul Finanțelor, Georgi Klisurski, a declarat miercuri că, la începutul anului, Bulgaria a transmis unul dintre cele mai puternice mesaje către comunitatea...
Portul Constanța reprezintă unul dintre cele mai importante active economice ale României și unul dintre principalele huburi logistice din regiunea Mării Negre....
Fondul american Blackstone Inc. a fost de acord să investească până la două miliarde de euro în compania daneză Eurowind Energy, un...
Cel mai mare proprietar de malluri din România, NEPI Rockcastle a anunțat că vrea să-și mărească de patru ori veniturile din energie,...
Programul de investiții al Apa Nova București pentru 2026 depășește 49 de milioane de euro, fondurile fiind direcționate către modernizarea rețelelor –...
Grupul auto Stellantis intenţionează să direcţioneze cea mai mare parte a investiţiilor către mărcile sale principale, Jeep, Ram, Peugeot şi Fiat, în...
China intenţionează să restricţioneze accesul capitalului american în companiile sale de tehnologie, inclusiv în startupurile din domeniul inteligenţei artificiale, fără aprobarea explicită...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a realizat, anul trecut, investiții de 691,05 milioane de lei pentru modernizarea și...
XTB, una dintre cele mai importante aplicații de investiții din lume, anunță un nou parteneriat global cu Federația Internațională de Baschet (FIBA),...
Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții din ultimii ani, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, și, după ce a...