Programul ‘Rabla’ 2026 pentru persoanele fizice va demara pe data de 20 iulie, iar sesiunea va rămâne deschisă până pe 31 decembrie,...
Ministerul Mediului anunţă, luni, că va lansa Programul Rabla 2026 în condiţii similare cu cele din sesiunea din 2025 destinată persoanelor fizice,...
Lansarea cât mai rapidă a Programului ‘Rabla’ destinat persoanelor fizice și creșterea predictibilității acestuia, precum și clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor...
Autovehiculele fabricate în Uniunea Europeană (UE), în Spațiul Economic European (SEE) sau în state parte la Tratatul mediteranean vor fi eligibile în...
Perspectiva ca un program tip ‘Rabla’ să poată să fie limitat la statele din Uniunea Europeană și la cele care au convenții...
Programul Rabla va continua în 2026, cu 100 milioane de lei în plus față de valoarea inițială a programului, propusă de Ministerul...
Ministrul interimar al Mediului nu a stat de vorbă cu Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) legat de noul program ‘Rabla’,...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat marţi că în maxim trei săptămâni de la momentul în care se aprobă bugetul, este necesar...
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior în Programul Rabla Auto 2025 pot accesa finanțare începând de marți, prin...
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, joi, noi dosare de finanțare pentru Programul ‘Rabla’ – persoane fizice, care cuprind 418 ecotichete...
Programul Rabla pentru 2026 ar putea fi anulat, în condițiile în care, în acest moment, nu există un buget identificat pentru acesta,...
Viitorul program ‘Rabla’ va fi diferit și se gândește un mecanism real de finanțare prin care persoane care în mod normal nu...
Programul ”Rabla” a fost modificat substanțial, anul acesta, și nu consider că este cea mai bună decizie, într-o perioadă cu provocări, a...
Bugetul suplimentar alocat programului ‘Rabla Auto’ – pentru persoane fizice, în valoare de 55 de milioane de lei, a fost epuizat în...
Peste 8.400 de dosare în valoare de 107,7 milioane de lei au fost aprobate, joi, în cadrul programului ‘Rabla’ pentru persoane fizice,...