Timp liber

Târgul de Turism al României: Oferte de vacanță în întreaga lume, cu reduceri de până la 65%

Ediția din februarie a Târgului de Turism al României (TTR) rămâne cea mai importantă întâlnire a industriei de profil, mai ales că în ultimii ani s-a transformat dintr-o platformă de vânzare a pachetelor de vacanță într-un spațiu complex de networking, conferințe tematice și întâlniri business-to-business, susține Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

‘Ediția din februarie a Târgului de Turism al României este cea mai importantă, dând reperul anului turistic care de-abia a început. Evenimentul nu mai este doar o platformă de vânzare a pachetelor de vacanță, ci a devenit, mai ales după pandemie, un spațiu complex de networking, conferințe tematice și întâlniri business-to-business. Această este o tendință mondială după pandemie’, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Traian Bădulescu.

Acesta a precizat că, în paralel cu târgul fizic, agențiile de turism vin cu oferte speciale de tip early booking, cu reduceri suplimentare acordate exclusiv în perioada TTR, iar unele organizează propriile târguri, online sau la sediu. Interesul turiștilor se îndreaptă în special către vacanțele estivale, unde discounturile pot ajunge până la 50%, media fiind în jur de 30% pentru destinații precum litoralul românesc și bulgăresc, Grecia, Turcia, Spania sau Egipt.

‘Se remarcă și o creștere a cererii pentru destinații exotice și circuite în Extremul Orient, Africa sau America Latină, semn că tot mai mulți români caută experiențe diverse – de la turism cultural și tematic, la aventură’, a mai spus Bădulescu.

Reprezentanții industriei consideră că ar trebui consolidată și componenta de incoming a târgului, prin atragerea, în parteneriat cu ministerul de resort și organizațiile de profil, a agenților străini în regim de hosted buyer, precum și a jurnaliștilor și comunicatorilor internaționali.

În același timp, România ar trebui să fie prezentă oficial la toate marile târguri internaționale de turism, dar să susțină constant evenimentele naționale de profil, a transmis Traian Bădulescu.

*** Christian Tour, unul dintre principalii turoperatori români, este prezent fizic la Târgul de Turism al României organizat la Romexpo, dar ofertele pot fi accesate și online sau în agențiile din țară. Compania mizează pe campanii dedicate familiilor și pe mecanisme care oferă siguranță în alegerea prețului, dar revine și cu tradiționala vacanța la un euro.

Campania ‘Găsești mai ieftin? Dublăm diferența’ este adresată turiștilor care rezervă pachete în perioada târgului și presupune acordarea unei compensații în cazul în care este găsită, în aceeași zi, o ofertă identică din toate punctele de vedere – hotel, tip de cameră, regim de masă, perioadă de călătorie, oraș de plecare și destinație – la un preț mai mic. În această situație, Christian Tour oferă de două ori diferența de preț sub formă de reducere la rezervarea actuală și voucher pentru o rezervare viitoare, în limita a 100 de euro.

‘Târgul de Turism este un moment în care turiștii compară foarte mult și analizează atent ofertele. Campania Găsești mai ieftin? Dublăm diferența a fost gândită pentru a le oferi un reper clar atunci când iau decizia de rezervare, într-un context în care există multe opțiuni disponibile. Este un mecanism bazat pe transparență, care completează reducerile și facilitățile din această perioadă’, a afirmat Cristian Pandel, CEO și fondator Christian Tour, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pentru familii, oferta agenției include programele ‘Copiii merg gratis în vacanță’ și ‘Copiii zboară gratis’, valabile pentru anumite hoteluri, destinații și perioade de plecare. În plus, sunt disponibile pachete care reduc costul total al sejurului, precum: oferte ‘1=2 la cazare’; formule ‘Plătești 5 nopți, stai 7’; vacanțe la prețuri simbolice, de 1 euro, la care se adaugă costul transportului, disponibile în număr limitat.

Vizitatorii standului pot afla și detalii despre circuite culturale, destinații exotice, programe pentru seniori sau pachete tematice din portofoliul companiei.

*** BIBI Touroperator a pregătit pentru ediția de primăvară a TTR 2026 pachete exclusive cu reduceri de până la 55%. Aceste oferte speciale prin programul ‘Înscrieri Timpurii’ sau cu reduceri suplimentare vor fi disponibile doar pe durata desfășurării evenimentului, oferind turiștilor oportunitatea de a-și securiza vacanța estivală la cele mai avantajoase tarife din an.

O facilitate importantă este posibilitatea de a rezerva vacanțe cu un avans de doar 100 de lei, ceea ce permite turiștilor să își asigure locurile și să achite ulterior restul sumei.

Vizitatorii vor avea acces la ‘oferte imbatabile’ pentru litoralul românesc. Unitățile de cazare din stațiunile Mamaia, Eforie Nord, Neptun și Venus sunt în topul preferințelor, cumulând o pondere majoritară de 60% din totalul rezervărilor. Pentru zona de munte și balneo, accentul se pune pe facilitățile de spa-wellness și tratament, destinații precum Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Poiana Brașov și Sinaia fiind la mare căutare pentru relaxarea de primăvară și vară.

Tur-operatorul promovează și BIBI CampFest, un eveniment dedicat familiilor, organizat în natură, cu activități recreative și reduceri de 20% în perioada târgului, pachetele pornind de la circa 780 lei/adult.

‘Deși tarifele pentru sezonul estival 2026 pot înregistra ușoare ajustări care țin pasul cu inflația, ele devin extrem de atractive prin discounturile de până la 55% oferite exclusiv la Târgul de Turism. Practic, cine rezervă acum plătește un preț similar sau chiar mai mic decât în anul precedent. Facilitatea avansului de doar 100 de lei este un ajutor esențial pe care îl oferim pentru a securiza vacanțele românilor, asigurând un raport calitate-preț excelent într-un an în care fiecare leu contează’, a declarat Adrian Voican, președinte BIBI Group4travel.

Printre ofertele operatorului se mai numără: Riviera românească, cu sejururi de 5 nopți de la aproximativ 550 lei/persoană în vârf de sezon, în Eforie Nord, pentru hoteluri de 2 stele, dar care pot ajunge și la circa 4.200 lei/persoană pentru hoteluri de 4 stele din Olimp cu servicii ultra all inclusive; în Delta Dunării sunt oferite pachete în luna iunie în Sfântu Gheorghe, Crișan sau Sulina, de la 420 lei/persoană pentru 3 nopți; pentru perioada pascală, tarifele pleacă de la 320 de lei/persoană pentru 3 nopți, dar fără mese incluse la Borșa Maramureș și ajung până 2.500 de lei/persoană cu mese tradiționale incluse la Voroneț, în Bucovina; sejururi la munte și schi, de la aproximativ 760 lei/persoană pentru 5 nopți în Sinaia până la pachete premium de circa 3.200 lei/persoană în Poiana Brașov.

O ofertă specială este ‘Marele Tur al României’, un circuit de 11 zile prin Transilvania, Maramureș, Bucovina și Moldova, cu tarife de la aproximativ 5.000 lei/persoană, transport inclus, demipensiune și vizite la obiective turistice.

*** Paralela45 organizează Travel Fest, un târg de turism desfășurat în perioada 11-17 februarie, în format online și offline, în agențiile proprii și partenere, dar și prin platformele digitale ale companiei. Rezervările pot fi făcute online, telefonic, pe toate rețelele de socializare, prin e-mail sau direct în agenții.

‘Travel Fest by Paralela45 revine cu aceeași energie cu care ne-am obișnuit turiștii, aducând oferte speciale și idei de vacanță pentru toate gusturile. Reducerile le permit să își asigure locurile preferate și să profite de avantajele rezervării cu numai 10%, iar varietatea propunerilor noastre, de la circuite la sejururi de vară, le oferă șansa să găsească vacanța ideală’, a declarat Ioana Burcea, director în cadrul Boardului Administrativ Paralela45.

Campania marchează finalul perioadei de Early Booking și aduce condiții flexibile de plată, cu 10% avans și restul cu 30 de zile înainte de plecare.

Accentul este pus pe circuitele organizate, pentru care reducerile pot ajunge la 250 de euro de persoană, în funcție de destinație și program. Oferta include circuite în Europa – Paris, Barcelona, Portugalia, Malta sau Puglia – dar și programe pe distanțe lungi, precum China, Thailanda, Coreea de Sud, Maroc sau Malaezia-Singapore.

În ceea ce privește sejururile de vară, reducerile pot ajunge la 58% din costul cazării, iar oferta include numeroase destinații cu zbor charter sau direct. Printre exemplele de prețuri se numără: Antalya – de la 299 euro/persoană la hotel de 4 stele all inclusive; Muntenegru – de la 526 euro/persoană la hotel de 4 stele cu mic dejun; Costa Brava – de la 589 euro/persoană; Kos – de la 665 euro/persoană.

Compania anunță și extinderea programelor charter, inclusiv zboruri noi, precum cele către Muntenegru sau Costa de la Luz, precum și creșterea numărului de curse față de anul precedent.

*** Hello Holidays aduce la târgul de turism, organizat online și în agențiile proprii din București, Sibiu și Iași, în perioada 12-16 februarie, oferte construite pe baza preferințelor turiștilor din 2025. Potrivit companiei, românii continuă să își planifice vacanțele din timp și caută un raport bun calitate-preț, iar vacanțele cu autocarul revin puternic în tendințe, fiind percepute ca o soluție practică și convenabilă.

‘Târgul de turism din acest an este despre ce își doresc turiștii noștri să cumpere. Am analizat preferințele lor și am creat oferte cu reduceri pentru exact acele destinații de vară și circuite în lumea largă pe care le caută – de la Grecia și Bulgaria la circuite clasice, programe Senior Holidays ori Hello Premium Tours. Ofertele din cadrul târgului sunt valabile în limita locurilor disponibile’, declară Denisa Oprea, Director de Marketing Hello Holidays.

Grecia rămâne cea mai solicitată destinație, în special stațiunile accesibile cu transport terestru. În cadrul târgului, sunt disponibile reduceri de până la 65% pentru anumite hoteluri din Lefkada și Parga, precum și tarife de la aproximativ 149 de euro de persoană pentru vacanțe de șapte nopți, cu transport inclus, în anumite perioade.

Tarife similare, de la 149-199 de euro de persoană, sunt disponibile și pentru sejururi de șapte nopți în Halkidiki, Paralia Katerini și Thassos efectuate la începutul și finalul de sezon ori reduceri de până la 65% pentru anumite unități de cazare, în restul sezonului. Pentru litoralul bulgăresc reducerile variază între 5% și 45%, în stațiuni precum Albena, Nisipurile de Aur, Ozbor, Nessebar, etc.

Un alt segment în creștere este cel al circuitelor turistice. La târgul online, circuitele clasice beneficiază de reduceri de până la 20%, atât pentru variantele cu autocarul, cât și pentru cele cu avionul. Unele dintre cele mai căutate variante sunt: Grecia – Albania, Austria – Italia de Nord, Coasta de Azur – Normandia, Polonia – Țările Baltice și Suedia, Fiordurile Scandinave.

Compania oferă, de asemenea, reduceri de până la 200 de euro de persoană pentru circuitele premium în destinații precum China, Egipt, Italia de Nord, Nepal & India, iar pentru pachetele Senior Holidays, destinate tuturor categoriilor de vârstă, discounturile sunt de până la 100 de euro/persoană, pentru destinații precum Costa del Sol, Portugalia, Polonia, Malta, Toscana, Sardinia, Napoli și Coasta Amalfitană.

*** IRI Travel a lansat ediția din februarie a Târgului de Turism Online, desfășurată între 10 și 28 februarie, cu reduceri suplimentare peste tarifele early booking, transformate în oferte ‘Ultra Early Booking’, cu discounturi totale de până la 55%.

Campania vizează în principal sezonul estival 2026 și mini-vacanțele din primăvară, iar ofertele sunt disponibile exclusiv prin rețeaua de peste 1.500 de agenții partenere.

Potrivit companiei, cele mai căutate destinații pentru 2026 sunt litoralul bulgăresc și românesc, Grecia și Turcia. Pentru Bulgaria, reducerile la hoteluri din stațiuni precum Sunny Beach, Obzor, Nessebar sau Nisipurile de Aur ajung la 20-40% sau chiar mai mult în anumite perioade, iar tarifele pornesc, de exemplu, de la aproximativ 354 de euro de persoană pentru cinci nopți la hoteluri all inclusive.

Reprezentanții companiei arată că rezervările early booking au crescut deja în ianuarie față de anul precedent și estimează un interes ridicat și în februarie, semn că turiștii români își planifică tot mai devreme vacanțele.

‘În ianuarie 2026 am înregistrat o creștere a rezervărilor early booking față de ianuarie 2025, pentru Bulgaria, litoralul românesc, Grecia și Turcia. Însă ne așteptăm la creșteri spectaculoase pentru luna februarie. Este un semnal clar că turiștii români își planifică din timp vacanțele și că agențiile partenere reușesc să transmită foarte bine avantajele rezervărilor timpurii’, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Pentru Bodrum, reducerile early booking pot ajunge la 55%, cu tarife de la circa 198 de euro de persoană pentru hoteluri de 3-4 stele și de la aproximativ 366 de euro pentru resorturi de 5 stele ultra all inclusive, în funcție de perioadă și unitatea de cazare.

*** Exact Travel organizează, în perioada 12-20 februarie, o ediție a Târgului de Turism Online dedicată programelor pentru vara și toamna 2026, cu reduceri de până la 500 de euro de persoană pentru primele 5 locuri din fiecare program.

Agenția își extinde portofoliul cu destinații noi, printre care Irak, Kuweit, Bahrain, Qatar, Rwanda, Uganda, Madagascar, Namibia, Botswana sau Canada, și continuă să dezvolte segmentul croazierelor de grup în destinații precum Hawaii, Alaska, Caraibe sau Norvegia.

‘Prin ediția din februarie a Târgului de Turism Online ne dorim să punem în lumină nu doar ofertele speciale, ci și direcția în care evoluează turismul românesc: mai informat, mai curajos, mai atent la experiență. Continuăm să aducem destinații noi și programe atent construite, în care credem și în care am merge și noi’, declară Olivia Berghianu, director executiv Exact Travel.

Potrivit datelor interne, peste 70% dintre clienții agenției aleg destinații din Asia, Japonia fiind cea mai solicitată destinație, urmată de China, Coreea de Sud și Vietnam. Cererea pentru Japonia a continuat să crească, iar interesul pentru destinații culturale și istorice din Orientul Îndepărtat și Africa este în expansiune.

Turiștii care aleg vacanțe exotice își planifică, în general, călătoriile din timp: aproximativ 60% rezervă cu peste șase luni înainte, iar aproape jumătate dintre rezervări sunt realizate de turiști care călătoresc singuri, dar în grupuri organizate.

Agenția a lansat și un blog dedicat ghidurilor de călătorie și informațiilor despre destinații, ca instrument de informare pentru turiștii care se documentează înainte de plecare.

Cele mai recente știri

To Top