Valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat un record absolut la finalul primelor 9 luni ale acestui an, când a depăşit 26,3 miliarde lei, echivalentul a 5,3 miliarde euro, informează joi BVB.
Potrivit unui comunicat al Bursei de la Bucureşti, lichiditatea medie zilnică în acest an a ajuns la 141 milioane lei, echivalentul a 28,5 milioane euro. Cel de-al treilea indicator de lichiditate reprezentat de numărul tranzacţiilor a trecut, la finalul primelor 9 luni din acest an, de 1,25 milioane de tranzacţii.
Indicele BET a împlinit luna trecută 26 de ani de la înfiinţare şi tot în septembrie a atins un nou maxim istoric de 14.466 de puncte, o creştere de 23% faţă de începutul anului.
„Cine ar fi investit 100 de lei în fiecare lună în companiile incluse în indicele BET începând cu finalul anului 1998 şi ar fi reinvestit dividendele ar fi acumulat în portofoliu după aproape 25 de ani o sumă care se apropie de 350.000 de lei. Prin comparaţie, dacă ar fi ţinut banii cash, ar fi avut azi 30.000 de lei, dacă i-ar fi lăsat în depozite ar fi avut azi 75.000 de lei sau dacă i-ar fi investit în acţiuni externe, cum este cazul S&P500, ar fi acumulat echivalentul a 185.000 de lei. Investiţia la bursa românească realizată în fiecare lună şi pe termen lung reprezintă o strategie accesibilă majorităţii românilor, este uşor de implementat, iar tranzacţiile se realizează instant şi în deplină siguranţă. Ne uităm cu încredere în viitor şi pregătim infrastructura necesară dezvoltării pieţei, astfel încât, anul viitor, să avem o piaţă mult mai sofisticată şi care să corespundă unor nevoi cât mai diverse ale investitorilor”, a declarat directorul general al BVB, Adrian Tănase.
În prezent, indicele Bucharest Exchange Trading (BET) include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţă Reglementată a BVB, cu excepţia societăţilor de investiţii. BET, primul indice dezvoltat de BVB, a fost lansat cu 10 companii în septembrie 1997, la doi ani de la reînfiinţarea Bursei.
„BET a fost primul indice dezvoltat de BVB, în septembrie anul acesta a împlinit 26 de ani de la lansare şi tot luna trecută a atins un nou maxim istoric. Indicele BET are acum 20 de companii cu o capitalizare de aproape 60 miliarde lei, iar la nivelul întregii pieţe, avem astăzi 370 de companii listate cu o valoare totală de peste 285 miliarde lei. Jumătate din banii deţinuţi azi de populaţie în sistemul bancar se află în conturi curente şi depozite overnight, fără dobândă, şi vorbim de 155 miliarde lei. Dacă pentru fiecare 1.000 de lei din depozite un român ar investi în fiecare lună 100 sau 200 de lei în companiile listate la BVB, fie în mod direct prin intermediul brokerului autorizat, fie indirect prin intermediul fondurilor de investiţii, datele ne arată că pe termen lung cei care decid să investească vor avea o situaţie financiară mai bună”, a precizat preşedintele BVB, Radu Hanga.
La finalul şedinţei de tranzacţionare din 20 septembrie, BET a afişat un nivel de 14.466 puncte. Doar luna trecută indicele BET a crescut cu 8,2%, iar de la începutul anului a avut o creştere de 23%.
Evoluţia indicelui BET a fost strâns legată de evoluţia economiei româneşti şi a cunoscut atât perioade de scădere, cât şi de creştere accentuată. BET a fost primul indice dezvoltat de BVB şi a fost lansat cu 10 companii în septembrie 1997, la doi ani de la reînfiinţarea Bursei, după ce instituţia Bursei a fost închisă timp de aproape jumătate de secol de regimul comunist.
BET este un indice de preţ ponderat cu capitalizarea free float-ului, iar în prezent ponderea maximă a unui simbol este de 20%. Criteriul principal de selecţie al societăţilor incluse în indice este lichiditatea.
Începând cu anul 2015, pentru selecţie se aplică şi criterii legate de transparenţa emitenţilor şi calitatea raportărilor şi a comunicării acestora cu investitorii.
În prezent, indicele Bucharest Exchange Trading (BET) include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţă Reglementată a BVB, cu excepţia societăţilor de investiţii. Cele 20 de companii incluse în BET sunt, în ordinea ponderii în indice: Banca Transilvania (TLV), Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), Nuclearelectrica (SNN), Fondul Proprietatea (FP), Transgaz (TGN), MedLife (M), One United Properties (ONE), Digi Communications (DIGI), Electrică (EL), Transport Trade Services (TTS), Transelectrica (TEL), TeraPlast (TRP), Bursă de Valori Bucureşti (BVB), Aquila (AQ), Purcari Wineries (WINE), Sphera Franchise Group (SFG), Conpet (COTE).
Lichiditatea înregistrată pe piaţa de capital din România a cunoscut o perioadă de accelerare în ultimii ani şi multiple recorduri au fost înregistrate pe diferite paliere de lichiditate.
În România există aproape 160.000 de conturi de tranzacţionare pe piaţa de capital, iar valoarea medie a portofoliului pentru investitorii compensabili integral în limita plafonului de 20.000 de euro este de 4.250 euro.
Potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI), în ceea ce priveşte disponibilităţile băneşti ale populaţiei, datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată la finalul lunii august un nou record în ceea ce priveşte totalul depozitelor, care a depăşit 317 miliarde în echivalent lei.
Din acest total, aproape jumătate reprezintă depozitele overnight (depozite la vedere). Potrivit calculelor realizate de BVB, cine ar fi investit 100 de lei în fiecare lună în companiile din componentă indicelui BET şi ar fi reinvestit dividendele ar fi acumulat, de la finalul anului 1998 şi până în septembrie 2023, deci în ultimii aproape 25 de ani, o suma de 349.311 lei.
Prin comparaţie, aceeaşi persoană ar fi acumulat 29.800 lei în echivalent cash sau 74.793 lei dacă ar fi plasat banii în depozite la termen. Cine ar fi decis să investească în acţiuni europene, incluse în indicele STOXX 600, şi ar fi reinvestit dividendele ar fi acumulat 101.379 lei, cine ar fi investit în indicele MSCI World, care reflectă evoluţia companiilor din pieţele dezvoltate, ar fi strâns acum 142.907 lei. Cine ar fi investit lună de lună timp de 25 de ani în indicele american S&P500 şi ar fi reinvestit dividendele ar fi avut astăzi 185.455 lei.
Simularea a fost efectuată ţinând cont de investirea unei sume de 100 lei lunar începând din decembrie 1998 şi până în septembrie 2023 în indicii prezentaţi în grafic. În cazul pieţei de acţiuni din România performanţa cu randament total (incluzând dividendele) este surprinsă începând din luna octombrie 2012, anterior acestei date performanţa inclusă în simulare este una de preţ, neincluzând dividendele, şi este surprinsă prin indicele BET. Similar, în cazul indicelui STOXX 600 GR performanţa cu randament total este surprinsă începând din ianuarie 2001. Ca reper pentru învestirea într-un depozit la termen s-a folosit rată de dobânda de referinţă a pieţei monetare interbancare, ROBID 12M. Simularea a fost realizată în valoare nominală şi nu ţine cont de costuri de tranzacţionare sau alte tipuri de costuri.
Printre evenimentele cu impact semnificativ asupra pieţei de capital se remarcă oferta Hidroelectrica şi continuarea trendului în ceea ce priveşte numărul investitorilor în piaţă de capital. Oferta Hidroelectrica (H2O), lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, a fost derulată la Bursă de Valori Bucureşti (BVB) în perioada 23 iunie – 4 iulie 2023, şi a devenit cea mai mare oferta publică iniţială (IPO) realizată vreodată la bursă românească. IPO-ul Hidroelectrica a atras în total 9,28 miliarde lei (circa 1,9 miliarde euro sau 2,1 miliarde dolari) pentru 89,7 milioane de acţiuni reprezentând 19,94% din numărul total de acţiuni şi a devenit cea mai mare oferta din Europa şi a treia cea mai mare din lume luând în calcul IPO-urile realizate până acum în acest an.
Hidroelectrica a debutat pe 12 iulie 2023 pe Piaţă Reglementată a BVB şi este cea mai mare companie românească listată la BVB din punct de vedere al capitalizării.
Numărul investitorilor de pe piaţa de capital din România a continuat să crească şi a ajuns la finalul primului semestru din 2023 la aproape 160.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparaţie, în 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru înseamnă o creştere de 200% realizată în ultimii cinci ani. Mai mult, odată cu depăşirea pragului de 150.000 investitori, piaţa de capital din România a ajuns la un nou maxim istoric.