Actualitate

Cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 120 de miliarde lei în 2024

Cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 120,1 miliarde lei, reprezentând 6,9% din PIB, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2024 şi proiecţia acesteia pe anii 2025-2027, publicat miercuri de Ministerul de Finanţe (MF).

„Programarea multianuală şi prioritizarea investiţiilor publice, pe baza unor criterii de prioritizare a proiectelor în funcţie de relevanţă (compatibilitate cu strategiile sectoriale), rezultate aşteptate (impact), capacitate de realizare a proiectului în termenul prevăzut şi sustenabilitatea financiară vor conduce la creşterea absorbţiei fondurilor europene, în vederea descongestionării spaţiului fiscal şi a susţinerii creşterii economice. În anul 2024, cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 120,1 miliarde lei, reprezentând 6,9% în PIB. În anul 2024 se remarcă cea mai mare pondere a investiţiilor în PIB”, se spune în Raport.

Conform sursei citate, investiţiile sunt susţinute din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, însă până la sfârşitul anului 2026 acestea trebuie finalizate. În 2026, acestea însumează cea mai mare valoare nominală.

Raportul menţionează că în perioada 2024 – 2026 se constată în continuare o îmbunătăţire a structurii cheltuielilor de investiţii în sensul creşterii ponderii cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri externe şi PNRR în cadrul surselor de finanţare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top