Consultanță

EY: Mediul fiscal va trebui să se schimbe. Un stat european nu poate să funcţioneze în sistemul actual

Foto: iStock

Mediul fiscal din România va trebui să se schimbe, nu doar pentru că Uniunea Europeană are ţara noastră în vizor ca urmare a procedurii de deficit excesiv, dar şi pentru că un stat european nu poate să funcţioneze în sistemul actual pe care îl are România, a declarat, marţi, Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică din cadrul companiei de consultanţă EY.

„Un lucru este cert, mediul fiscal va trebui să se schimbe. Din varii motive, nu doar la presiunea Uniunii Europene, care este clar că are România în vizor alături de celelalte 13 ţări din 27 care au intrat în procedura de deficit excesiv, dar şi din simplul fapt că în anul 2024, 2025 şi mai departe, un stat european nu poate să funcţioneze în sistemul actual pe care îl are România. Vorbesc foarte concret de acea colectare la bugetul de stat, de 27 – 28% din PIB, în condiţiile în care media europeană este de 40%. Ca să nu mai vorbim că media ascunde extremele şi extremele bat spre 50%, chiar şi peste. Vorbim de Franţa, Germania şi aşa mai departe. Deci România este clar la polul opus, nu ştiu dacă neapărat cuvântul potrivit este polul greşit al situaţiei, dar clar că este ceva ce nu poate să continue şi cred că toţi ştiu acest lucru. Probabil singurul motiv de ce despre acest lucru nu se discută şi mai aprig şi mai deschis este faptul că suntem în campanie electorală şi probabil asemenea discuţii când pui problema chiar pe masă şi o adresezi direct pot fi considerate dăunătoare pentru campania electorală”, a explicat Alex Milcev, la o întâlnire cu jurnaliştii.

El a spus că ar trebui să luăm cu rezerve afirmaţiile politice menţinute de ceva timp „că nu o să avem creşteri de taxe şi impozite”.

„Văd că dacă ne uităm la nuanţa declaraţiilor politice parcă nu mai este o afirmaţie absolută, ci „vom trăi şi vom vedea” şi poate dacă trebuie făcut ceva şi o să avem anumite presiuni la care trebuie să cedăm, justificate sau nu, va trebui să modificăm ceva”, a subliniat specialistul în fiscalitate.

Potrivit acestuia, România a avut un sistem care arătat că funcţionează, cota unică, iar acesta ar trebui reintrodus, menţionând că nu ar trebui să existe excepţii.

„Întrebarea desigur este ce şanse are un asemenea sistem să fie introdus. Din ultimele discuţii cu decidenţii politici se pare că şansele nu sunt foarte ridicate, în ciuda argumentelor logice. Avem desigur doctrina de centru-stânga, care vorbeşte mai curând de introducerea impozitului progresiv, adică platforma PSD şi despre care cred că o să auzim mai mult, mai ales după alegeri. Colegii lor de la guvernare, ieşiţi sau neieşiţi, în funcţie de cum abordăm problema, desigur ţin la această cotă unică, însă după aranjamentul politic după alegeri mi se pare destul de probabil că discuţiile se pot îndrepta serios în zona impozitului progresiv. Acum, nu e doar dorinţa unui partid, sunt şi nişte studii făcute de Banca Mondială anul trecut şi de FMI care nu neapărat impun o asemenea idee, dar au promovat-o destul de insistent în spaţiul public şi în guvern şi în mediul de afaceri. Deci nu este ceva ce nu am auzit, nu o să fie o surpriză. Deci varianta introducerii impozitului progresiv în 2025 şi 2026 sigur nu trebuie să o excludem. Sigur, în ce formă o să fie, care sunt procentele, doar se fac simulări şi anumite discuţii cu uşile închise, să spunem. Nu este ceva imediat legat de acest sistem, dar cu siguranţă nu este doar o chestie de vorbă, se fac analize în această privinţă”, a afirmat Alex Milcev.

În opinia sa, introducerea acestui sistem de impozitare ar fi un regres faţă de ce am avut până în prezent. Milcev a menţionat că dacă studiem experienţele altor ţări, impozitul progresiv nu este „un răspuns potrivit pentru România în această stare de dezvoltare”.

În ceea ce priveşte deficitul bugetar, reprezentantul companiei de consultanţă EY a susţinut că acesta este mare şi indiferent de ce zice Comisia Europeană trebuie crescute anumite taxe şi impozite. În acest context, el a adăugat că TVA din România se apropie de media din EU, iar o speculaţie pe care a auzit-o neoficial inclusiv din parte membrilor coaliţiei de guvernare este creşterea taxei cu unul sau două puncte procentuale. Potrivit sursei citate, măsura este extrem de eficientă, pentru că aduce bani imediat la buget, dar va influenţa inflaţia. O altă soluţie, în opinia sa, ar fi eliminarea cotelor diferenţiate sau reducerea0 aplicabilităţii lor.

Totodată, Milcev a vorbit şi despre reforma taxelor locale, considerând că aceasta ar fi trebuit realizată de ani de zile. În cazul în care pe plan local s-ar colecta mai mult din taxe, atunci ar fi nevoie de mai puţini bani redirecţionaţi de la centru, sume care ar putea fi folosite în altă parte.

„Dacă e să pun pariu, aş zice TVA, poate nu de la 1 ianuarie, dar cândva în cursul anului. E foarte uşor de făcut şi după alegeri o să fie indiferent de reacţia societăţii sau a economiei, chiar nu o să conteze, impozitul pe venit şi dacă ar fi fost alegerea mea personală aş fi insistat cu reforma taxelor locale. Dar dacă decizia politică nu o să fie reversată după alegeri, în sensul că totuşi păstrăm 1 ianuarie 2025, o să vedem în 2026”, a concluzionat liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică din cadrul companiei de consultanţă EY, Alex Milcev.

Cele mai recente știri

To Top