Transporturi

Ford opreşte temporar producţia camionetelor electrice F-150 Lightning, pentru şase săptămâni

Ford Spania
Foto: iStock

Ford Motor va suspenda producţia camionetelor electrice F-150 Lightning în perioada 18 noiembrie – 6 ianuarie, decizie CARE vine în contextul ajustării planurilor companiei pentru a echilibra creşterea vânzărilor şi profitabilitatea, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters.

Fabricile din Statele Unite vor fi, de asemenea, închise pentru o săptămână de vacanţă în decembrie.

În august, Ford a renunţat la un proiect pentru un SUV electric cu trei rânduri de scaune şi a amânat lansarea unei noi versiuni electrice a camionetei F-150, concentrându-şi investiţiile pe vehiculele hibride.

În acest an, vânzările de vehicule F-150 Lightning s-au dublat în al treilea trimestru, cu 7.100 de unităţi, dar reprezintă doar 3,6% din totalul vânzărilor de camionete din seria F.

CEO-ul Ford, Jim Farley, a subliniat că reducerea costurilor de producţie pentru vehiculele electrice este esenţială pentru viitorul companiei, care anticipează pierderi de aproximativ 5 miliarde de dolari în acest sector în 2024.

Cele mai recente știri

To Top