Instituțiile naționale și europene de integritate vor putea analiza fără intermedieri datele referitoare la proiectele cu finanțare europeană, pentru a preveni și sancționa eventualele fraude, a anunțat, luni, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru.
‘E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) prin care aceste instituții primesc acces direct și complet în baza de date MySMIS cu proiectele finanțate din bani europeni, gestionată de ministerul pe care îl conduc. Orice suspiciune de fraudă sau o neregulă într-un proiect finanțat din bani europeni poate fi acum investigată fără nicio întârziere sau încetinire birocratică. Anchetatorii au la dispoziție traseul complet al banilor: de la contractare până la ultima plată. Asta înseamnă anchete mai rapide, mai bine fundamentate și, mai ales, un control mai bun al banilor publici’, a scris Pîslaru într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, MySMIS este sistemul în care se regăsesc toate datele relevante despre proiectele de coeziune finanțate din fonduri europene: beneficiari, contracte, plăți, indicatori, stadiu de implementare.
‘De acum înainte, procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu aceste proiecte, fără intermedieri, fără întârzieri și fără opacitate administrativă. Banii europeni sunt bani publici, iar fiecare euro furat sau folosit incorect înseamnă mai puține spitale, mai puține școli, mai puțină infrastructură pentru oameni. Cine lucrează corect va avea în continuare sprijinul statului; cine încearcă să fure va avea în față un stat care cooperează strâns cu instituțiile naționale și europene de integritate. Ca ministru, nu mă interesează doar câți bani absorbim, ci și cum îi folosim. De aceea am insistat ca MIPE să deschidă complet datele către instituțiile care au misiunea de a investiga frauda cu fonduri europene: EPPO (Parchetul European, n.r.), DNA și DLAF’, a punctat Pîslaru.
Ministrul a subliniat că aceasta este direcția pe care intenționează să o consolideze în continuare, prin creșterea transparenței, întărirea controlului acolo unde este necesar și aplicarea unei politici de ‘toleranță zero față de orice tentativă de fraudă cu fonduri europene’.