Actualitate

Președintele ANAT: Este nevoie de un organism, la nivel național, care să promoveze real România

România are nevoie de o Organizație de Management al Destinației (OMD) la nivel național, care să asigure o promovare coerentă a turismului, strategii pe termen lung și contorizarea fluxului de turiști, a declarat președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Cristian Bărhălescu.

‘Este nevoie de un organism care să promoveze real România. În acest moment, toată birocrația împiedică promovarea României, iar bugetele sunt extraordinar de mici la o industrie care aduce 2% direct și 4% indirect la Produsul Intern Brut. Este nevoie de acest OMD care să aibă predictibilitate, să poată să facă strategie peste 5, 10 sau 20 de ani, să știm unde vrem să fim cu turismul și care, în egală măsură, să poată să contorizeze traficul turistic, pentru că nu este posibil să avem peste 14 milioane de intrări de turiști străini în România și noi să avem contorizați în unitățile de cazare doar două milioane’, a precizat Bărhălescu.

Deși România a avut de-a lungul timpului mai multe branduri și campanii de promovare turistică, finanțate de statul român, rezultatele în turism au întârziat să apară. Întrebat dacă înființarea acestui OMD național va putea aduce beneficii reale turismului și nu va deveni o nouă entitate birocratică, Cristian Bărhălescu a spus că acest sistem este deja aplicat cu succes în SUA și în Europa.

‘Încercăm și această soluție cu OMD-ul național, pentru că este ceva care e aplicat deja în Statele Unite prin Convention & Visitors Bureau, este aplicat în Europa cu aceste organizații de management al destinației, funcționează, și le dorim funcționale și în România’, a transmis șeful ANAT.

Întrebat ce ar schimba acum în turismul românesc, dacă ar avea această posibilitate, Cristian Bărhălescu a răspuns: ‘Legislația’.

‘Aș schimba modul în care poate România să se promoveze, pentru că până la urmă noi suntem ca o piatră prețioasă ascunsă și care nu este promovată, ca o stea care stă mereu să răsară. Ar trebui să schimbăm puțin legislația care dă posibilitatea promovării României. Sunt foarte multe detalii la legislație care trebuie schimbate’, a adăugat Bărhălescu.

Președintele ANAT a adăugat că Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) își dorește înființarea cât mai rapidă a acestei organizații de promovare a turismului, dar ‘urmează să vedem ce va face’.

‘Ministerul se pare că își dorește, urmează să vedem ce va face. Toți și-au dorit, dar nu și-au asumat. E vorba de asumarea responsabilității. Până la urmă cineva trebuie să o facă’, a concluzionat președintele ANAT.

Potrivit datelor publicate pe site-ul MEDAT, în România au fost înființate până în prezent 36 de OMD-uri, din care 26 au fost constituite la nivel local, 9 la nivel județean și doar o singură organizație a fost înființată la nivel regional (OMD Bucovina).

Autoritățile locale și organizațiile din turism au avut la dispoziție în acest an 10 milioane de euro pentru sprijinirea operaționalizării OMD-urilor, printr-un program finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Organizația de Management al Destinației este o structură de parteneriat între autorități publice și mediul privat, creată pentru promovarea și dezvoltarea unei destinații turistice. Rolul său este să coordoneze strategia de marketing, atragerea turiștilor și dezvoltarea serviciilor turistice la nivel local, regional sau național.

Președintele ANAT, Cristian Bărhălescu, a făcut aceste declarații în cadrul infoturului ‘TU redescoperi Tulcea’, organizat de ANAT în parteneriat cu OMD Municipiul Tulcea.

Cele mai recente știri

To Top