Directorul financiar al Renault, Duncan Minto, va părăsi compania pentru ‘a explora noi oportunități profesionale în afara grupului’, la mai puțin de doi după numirea în funcție, a anunțat luni producătorul auto francez, transmite Reuters.
Minto, director financiar al Renault din martie 2025, fusese director interimar pentru scurt timp, după plecarea bruscă a lui Luca de Meo și până la nominalizarea lui François Provost.
Producătorul auto francez a anunțat într-un comunicat că din noiembrie noul director financiar va fi Carine Damois, director în cadrul Michelin.
Principala misiune a lui Carine Damois va fi să reasigure piețele financiare de grupului Renault, care a fost prezentată în martie 2025, în planul ‘FutuReady’.
În pofida vânzărilor solide de vehicule electrice (EV) și hibride, acțiunile Renault au scăzut de la începutul anului cu aproximativ 30%. La Bursa de la Paris titlurile au urcat luni cu 2,3%.
Conform datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primele opt luni din acest an vânzările grupului Renault în Europa au scăzut cu 3,3%. Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.