Actualitate

Bolojan: Nu i-am cerut președintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD

Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, a precizat miercuri că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să negocieze pentru el ‘ceva politic cu PSD’, subliniind că discuțiile instituționale cu șeful statului au ținut de urgențele României.

Reacția sa vine după ce, luni seară, președintele Nicușor Dan a afirmat că i s-ar fi cerut sprijinul pentru a discuta cu PSD în vederea susținerii unui Guvern PNL-USR și că formațiunile respective nu aveau cum să ajungă împreună la guvernare, în condițiile în care aveau nevoie de o susținere de peste 50% în Parlament.

‘Nu i-am cerut președintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD. Toate discuțiile instituționale pe care le-am avut în permanență au ținut cont de problemele României, aspecte care țin de politicile comune pe care Președinția și Guvernul le au de gestionat – apărare, politică externă, de exemplu – sau de aspecte foarte importante care țin de PNRR, de absorbție, de jaloane, unde sumele foarte mari care au fost la bătaie legate de ultimele jaloane, dacă nu ar fi fost trecute, legislația prin Parlament, ar fi însemnat ca pe lângă cele 770 de milioane pe care le-am pierdut din vina PSD, pentru că n-a votat Legea salarizării unitare, să pierdem și alte sute de milioane. Acestea au fost discuțiile, subliniez, la nivel instituțional. Dacă altcineva a cerut altceva, nu am de unde știu’, a declarat Ilie Bolojan într-o conferință de presă susținută la sediul PNL.

El s-a referit și la ‘aritmetica parlamentară’ evidențiată de șeful statului.

‘În ceea ce privește aspectele legate de aritmetica parlamentară, de alte probleme care țin de viitor, e adevărat că aritmetica are un rol important și dacă nu ții cont de el, inclusiv de cea parlamentară, riști să nu ai dimensiunea problemelor. Dar politica nu înseamnă doar aritmetică, politica înseamnă principii, înseamnă consecvență, înseamnă respectarea angajamentelor pe care ți le-ai luat în fața electoratului. Și problema nu este ceea ce s-a întâmplat în toamnă cu aritmetica parlamentară, problema de bază a fost că demiterea Guvernului și spargerea coaliției s-a bazat pe o trădare, iar trădarea nu poate să fie un fundament pe care să construiești ceva serios. E doar o problemă de timp până lucrurile se surpă’, a mai declarat Bolojan.

Marți seară, președintele Nicușor Dan a criticat abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică ‘nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%’.

Șeful statului a cerut și o minimă decență în privința dialogului cu partidele care ar putea veni din partea președintelui.

‘Mai spun, legat de această chestiune, un singur lucru, într-un registru cumva personal: am văzut mulți oameni la televizor, într-o echipă politică, într-o cheie cumva eroică: ‘noi ne luptăm cu PSD, guvernăm în același timp, ne luptăm și cu sistemul, ne luptăm și cu președintele, care susține și PSD și susține sistemul…’. Foarte bine până aici. Dacă n-ar fi fost alții, în același timp, care, având diverse probleme de guvernare, să nu vină tot la președinte și să-i spună: ‘N-ai putea să vorbești tu cu PSD? Că noi nu putem’. Păi, sau una, sau alta! Bineînțeles că am vorbit cu PSD, dar sau una, sau alta, dacă vrem să avem o minimă decență’, a afirmat președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.

Cele mai recente știri

To Top