Care este unul dintre subiectele fierbinți ale acestor zile? Dincolo de modificările la Codul Fiscal, aș spune că este povestea de ”dragoste-și-ură” pe care o avem cu Inteligența Artificială (AI).
Mulți îi salută apariția și îi folosesc la maximum potențialul. Alții o văd drept cea mai mare amenințare cu care umanitatea s-a confruntat vreodată.
În lumea afacerilor, progresele pe care le face tehnologia bazată pe inteligența artificială continuă să remodeleze modul de lucru, crescând productivitatea și chiar generând concedieri, ici și colo, în anumite domenii de activitate.
Dar într-o lume în care „a face” este transferat pas cu pas către mașini, roboți și sisteme bazate pe AI (Artifficial Inteligence), ce sursă de motivație mai pot avea oamenii pe termen lung?
Timp de multe generații oamenii s-au identificat cu profesia lor când au spus: sunt notar, sunt asistentă medicală, sunt profesor, sunt învățătoare, sunt tâmplar, sunt inginer informatician, etc. Ceea ce făceau, meseria sau ocupația lor, a devenit element de reprezentare idenditară și o sursă de stimă de sine, de statut social, precum și de motivație pentru ca alții să urmeze aceeași cale.
Dar accentul tradițional pe „a face” și identificarea cu ”ceea ce fac” s-ar putea să evolueze acum spre „a fi”, cu accent pe calitățile, abilitățile și valorile noastre intrinseci.
Așadar, care sunt implicațiile pe care această schimbare le va aduce pentru mulți dintre noi?
- Regândirea motivației
Într-o lume în care AI poate îndeplini sarcini repetitive mult mai eficient decât oamenii, este timpul să redefinim motivația dincolo de realizările externe. Trecerea de la motivatorii extrinseci la cei intrinseci ne permite să ne folosim creativitatea, empatia și abilitățile de gândire critică – calități pe care AI nu le poate replica cu succes acum.
Prea mulți oameni nu au timpul și contextul necesar să învețe și să exploreze cine sunt sau cine vor să fie. Prea mulți oameni nu știu care le sunt emoțiile, motivațiile, trăsăturile de personalitate și aspirațiile.
În loc să urmărească doar rezultate tangibile, indivizii ar trebui să-și exploreze sinele, resursele interioare, valorile și pasiunile.
Învățarea despre lumea noastră interioară și trăsăturile care ne definesc ca oameni, cum ar fi conștiința, compasiunea, recunoștința, oferă un nou tip de motivație: aceea de a fi o ființă umană conștientă, înțeleaptă, completă și creativă.
Căutând împlinirea și creșterea prin dezvoltarea personală, putem cultiva un sentiment profund al misiunii pe care o avem în această viață, al unei aspirați care cu siguranță depășește limitele îndeplinirii sarcinilor.
- Cultivarea aptitudinilor umane
Cum spuneam, Inteligența Artificială excelează în automatizarea sarcinilor de rutină, dar nu poate replica calitățile unice pe care le avem ca oameni. Pe măsură ce mașinile se ocupă de responsabilități banale, avem ocazia să ne concentrăm pe dezvoltarea și perfecționarea abilităților noastre umane.
Inteligența emoțională, rezolvarea complexă a problemelor, creativitatea, adaptabilitatea și luarea deciziilor etice sunt toate trăsături care pot fi explorate, înțelese mai bine și dezvoltate.
Cultivarea acestor calități le permite oamenilor să facă performanță în domenii care necesită viziune, ingeniozitate compasiune și conexiune, aducând companiilor un avantaj competitiv într-o lume în care ne bazăm pe ajutorul inteligenței artificiale.
Este important să alocăm timp pentru a cunoaște și înțelege natura umană și potențialul uman. A face acest lucru nu ar trebui să fie un lux, ci un dat. A avea timpul necesar ca să ai grijă de bunăstarea corpului, minții și sufletului tău devine acum posibil pentru un număr tot mai mare de oameni.
- Cultivarea evoluției personale
Trecerea de la „a face” la „a fi” îi încurajează oamenii să investească în creșterea personală continuă. Aceasta implică explorarea de noi domenii de interes, extinderea cunoștințelor și dezvoltarea unor seturi diverse de abilități.
Adoptând o mentalitate de creștere și îmbrățișând învățarea pe tot parcursul vieții, ne putem adapta la cerințele în continuă schimbare și putem folosi inteligența artificială ca pe un instrument care ne amplifică abilitățile.
Dezvoltarea personală și îmbunătățirea abilităților interpersonale devine forța motrice din spatele motivației, permițându-ne să rămânem înaintea progreselor AI și să găsim împlinire în procesul propriei deveniri.
Urmărirea pasiunilor la orice vârstă este acum ceva ce mulți oameni își doresc acum. Curiozitatea și creativitatea merg mână în mână și le permit să-și exploreze adevăratul potențial în orice etapă a vieții.
- Valorificarea potențialului de colaborare
În timp ce AI poate eficientiza procesele, colaborarea umană rămâne un atu de neînlocuit. Noul context încurajează munca în echipă, empatia și cooperarea.
Concentrându-ne pe construirea de relații puternice, pe promovarea încrederii și valorificarea inteligenței colective, putem crea sinergie și inovații pe care inteligența artificială încă nu le poate replica.
Colaborarea devine astfel o sursă de motivație, permițându-ne să abordăm colectiv provocări complexe și să creăm un impact semnificativ.
În concluzie
Cu inteligența artificială gata să preia sarcinile de rutină, această trecere de la „a face” la „a fi” devine imperativă pentru a stimula creșterea personală, împlinirea și adaptabilitatea în fața evoluțiilor tehnologice. Îmbrățișând această schimbare, putem merge cu încredere înspre un viitor bazat pe inteligența artificială, dar care să ne pună în valoare adevăratul nostru potențial.
Această schimbare ne aduce cel mai bun context pentru a ne valorifica trăsăturile noastre unice, umane, pentru ca pe măsură ce ne adaptăm la cerințele în schimbare să găsim împlinire, dincolo de îndeplinirea sarcinilor. Cunoscându-ne calitățile intrinseci, investind în creșterea personală și îmbrățișând colaborarea, putem să ne punem în valoare calitățile unice fără să suferim că nu mai suntem definiți de „a face”.
Cu toții avem un potențial nelimitat de „a fi” și avem acum oportunitatea de a construi un viitor în care inteligența artificială și ingeniozitatea umană coexistă, creând un echilibru armonios care stimulează inovația, creativitatea și împlinirea personală.
Elena Badea, Managing Director, Valoria Business Solutions