Actualitate

ASFOR: Statul român a adoptat 1.454 de documente legislative pentru sectorul forestier, în ultimii 31 de ani

Foto: iStock

Statul român a adoptat, în perioada 1990 – 2021, un număr de 1.454 de documente legislative naţionale care privesc sectorul forestier, dintre care Parlamentul şi Guvernul au emis, împreună, 382 de acte legislative, cu o medie de 12 pe an, arată datele centralizate de Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR), prezentate, recent, într-o întâlnire cu mass-media.

„Pădurea şi lemnul sunt teme de mare interes public, iar numărul celor care se exprimă asupra acestora este foarte mare. Dar ştiu oare cititorii de presă, telespectatorii sau utilizatorii reţelelor de socializare, atunci când scriu sau comentează, cum stau lucrurile cu adevărat în pădure sau în industria lemnului? Am dezbătut în cadrul conferinţei şi câteva aspecte care ţin de legislaţie, inclusiv despre abundenţa de legi în domeniu. Din 1990 până în 2021, statul român a adoptat 1.454 de documente legislative naţionale care privesc sectorul forestier: 209 legi, 173 Ordonanţe de Urgenţă, 617 Hotărâri de Guvern, 285 Ordine de ministru şi 170 de decizii ale unor instanţe superioare, cum este CCR (Curtea Constituţională a României, n.r.). Parlamentul şi Guvernul au emis, împreună, 382 de acte legislative, cu o medie de 12 pe an sau unul pe lună (…). Statistic vorbind, în fiecare lună, timp de 31 de ani, a apărut ceva nou în legislaţia forestieră, determinând funcţionarea sectorului”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei, transmis sâmbătă AGERPRES.

În cadrul conferinţei, ASFOR a prezentat şi un scurt bilanţ al comunicării asociaţiei.

„Ne-am profesionalizat comunicarea, publicăm pe site-ul propriu şi pe pagina de Facebook informaţii utile atât sectorului forestier, cât şi publicului larg. Producem materiale video şi filme documentare, transmitem de 2-3 ori pe lună comunicate de presă, organizăm lunar evenimente, publicăm ghiduri şi cărţi de specialitate şi continuăm publicarea revista de specialitate „Meridiane forestiere””,notează sursa citată.

Potrivit sursei citate, la finalul evenimentului au fost marcaţi doi ani de la lansarea ForestMania.ro, singurul site de ştiri dedicat pădurii şi lemnului.

ASFOR este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.

Cele mai recente știri

To Top