Specialiştii din domeniu IT care au participat săptămâna trecută la Cluj Innovation Days (CID) au decis constituirea primului HUB regional de securitate cibernetică din România, sub cupola Cluj IT Cluster şi eDIH4Society.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, a 12-a ediţie a Cluj Innovation Days (CID), conferinţa anuală organizată de Cluj IT Cluster, a avut loc la finalul săptămânii trecute, sub motto-ul „Digital Innovations for a Sustainable and Secure Future” (Inovaţii digitale pentru un viitor sustenabil şi sigur).
Prezentă la eveniment, Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, a subliniat că municipiul Cluj-Napoca este sinonim cu inovaţia. „Sunt multe poveşti de succes care vin din Cluj-Napoca la Uniunea Europeană. E între primele zece oraşe europene la nivel de calitate a vieţii şi vă felicit pentru asta”, a subliniat Vălean, potrivit comunicatului citat.
Cea de-a doua zi a conferinţei a fost în întregime dedicată subiectului securităţii cibernetice, iar momentul cel mai important a fost masa rotundă unde actori din domeniu au decis constituirea primului HUB regional de securitate cibernetică din ţara noastră, sub cupola Cluj IT Cluster şi eDIH4Society.
„Este o iniţiativă inovatoare, dar şi ambiţioasă ce intenţionează să alinieze şi să consolideze actori importanţi din sectorul securităţii cibernetice la nivelul Regiunii Nord-Vest. Iniţiativa se subscrie obiectivelor asumate de către Centrul pentru Inovare Digitală pentru Societate – eDIH4Society, prin care Cluj IT şi partenerii săi contribuie la accelerarea digitalizării şi transformării digitale la nivelul regiunii noastre. Este o premieră regională prin care ne-am dorit să facilităm o conversaţie onestă despre colaborarea viitoare între cei prezenţi, dar şi alţi actori, după necesitate, pentru crearea unui hub de excelenţă specializat în acest sector cu o importanţă din ce în ce mai mare în societate”, a precizat profesorul Stelian Brad, preşedintele Cluj IT Cluster.
La discuţii au fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor statului, precum Autoritatea pentru Digitalizarea României reprezentată de preşedintele Dragoş Cristian-Vlad, Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică, reprezentat de directorul adjunct Maria-Manuela Catrina, Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale reprezentat de colonelul Viorel Jurca, ai mediului academic, aşa cum este Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea din Oradea, dar şi reprezentanţi ai mediului privat, în special companii specializate în domeniul securităţii cibernetice, precum şi reprezentanţii unor ONG-uri din domeniu şi chiar utilizatori intensivi ai unor servicii de securitate cibernetică.
Participanţii au analizat, în mai multe grupuri de lucru, diferite perspective referitoare la principalele provocări actuale, reflectând totodată asupra subiectului priorităţilor principale ale unei astfel de iniţiative în domeniul securităţii cibernetice.
„Prin fiecare ediţie a Cluj Innovation Days încercăm să aducem în atenţia publică, în special a ecosistemelor de inovare, subiecte de actualitate sau de perspectivă pentru ţara noastră. În ediţia de anul acesta am lansat două teme majore şi care, în opinia noastră, ne permit să construim proiecte şi programe care pot genera valoare adăugată pentru societatea românească. Este vorba despre confluenţa între digital şi sustenabilitate, şi despre securitatea cibernetică. Pe ambele dimensiuni am propus activarea unor iniţiative importante, cu impact naţional şi care au suscitat interesul multor actori importanţi. În etapele următoare vom consolida aceste demersuri, urmând ca în viitorul apropiat, sper eu, să venim cu noi veşti bune privind progresul pe ambele direcţii”, a declarat Andrei Kelemen, CEO-ul Cluj IT Cluster.
Cluj Innovation Days s-a impus de-a lungul timpului ca un eveniment major în industria IT din România. Conferinţa din acest an a fost finanţată prin EEA Grants / Norway Grants – granturile Islanda, Liechtenstein, Norvegia.