Energie

Compania franceză EDF amână finalizarea unui proiect de reactor nuclear britanic până în 2029. Costul ar putea fi de 34 miliarde de lire sterline

Foto: iStock

Compania franceză de utilităţi EDF a anunţat marţi că amână data de intrare în exploatare a proiectului său de reactor nuclear Hinkley Point C din Marea Britanie până în 2029, cu un nou cost estimat între 31 de miliarde şi 34 de miliarde de lire sterline, transmite Reuters.

Uzina, din sudul Angliei, ar fi urmat să înceapă operaţiunile în iunie 2027, cu un cost estimat la 25 până la 26 de miliarde de lire sterline.

Întârzierea marchează cea mai recentă lovitură adusă proiectului, care face parte din eforturile Marii Britanii de a-şi creşte capacitatea de energie nucleară.

Centrala nucelară era programată iniţial să se deschidă în 2025, la un cost estimat la 18 miliarde de lire sterline.

EDF a spus că noua dată ţintă se bazează pe obiectivele actuale de productivitate, deoarece compania trece la intensificarea lucrărilor electromecanice, după instalarea domului pe unitatea 1 în decembrie.

Lucrările electromecanice au loc după faza de construcţie de bază, în care antreprenorul trece de la sarcini precum turnarea betonului la cablarea şi montarea reactorului.

Există alte două scenarii posibile, a spus EDF, primul înregistrând o întârziere până în 2030 cu acelaşi cost.

Celălalt scenariu prevede că proiectul va fi amânat până în 2031 şi va costa aproximativ 1 miliard de lire suplimentare, până la 35 de miliarde de lire sterline.

Grupul a spus că 70% din echipamentele care se preconizează a fi instalate în prima unitate au fost livrate la şantier.

Alte proiecte similare din Flamanville, Franţa şi Olkiluoto, Finlanda au fost, de asemenea, amânate şi s-au confruntat cu creşteri mari ale costurilor.

Cele mai recente știri

To Top