Actualitate

Cotaţiile la grâu şi porumb au crescut după atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre

Foto: iStock

Cotaţiile la grâu şi porumb au crescut luni la Bursa de cereale de la Chicago, după cele mai recente atacuri ruseşti asupra porturilor ucrainene, inclusiv primele atacuri asupra unor depozite de cereale de la Dunăre, transmite Reuters.

Traderii erau deja îngrijoraţi că luptele ar putea pune în pericol livrările de cereale prin Marea Neagră, în condiţiile în care au dispărut speranţele pentru o reluare rapidă a coridorului maritim pentru exporturile ucrainene de cereale, care s-au încheiat săptămâna trecută.

Noutatea o constituie distrugerea de către Rusia a unor depozite de cereale ucrainene amplasate în apropiere de porturile de la Dunăre, în urma unui atac cu drone care a avut loc luni, atac care a crescut ameninţările la adresa exporturilor de cereale ucrainene către Uniunea Europeană via căi terestre şi fluviale.

„Ultima dată a fost pentru prima dată de la debutul războiului când Moscova a atacat terminalele de la Dunăre”, a declarat analistul Andrey Sizov. „În opinia noastră, acesta este un eveniment mai important decât atacurile asupra portului Odesa, care erau de aşteptat. În prezent, Dunărea este cea mai importantă rută de export pentru cerealele ucrainene”, a adăugat Sizov.

În jurul orei 9:51 GMT, cel mai tranzacţionat contract pe grâu de la Chicago Board of Trade era în creştere cu 5,7%, până la 7,37 dolari per bushel, în timp ce la bursa europeană Euronext cotaţiile la grâu au crescut cu 5,8%. În paralel, cotaţiile la porumb au crescut cu 4,6% până la 5,61 dolari per bushel iar la soia boabe au crescut cu 1,3% până la 14,20 dolari per bushel.

„Evoluţiile geopolitice susţin preţurile astăzi, cu atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene şi semnalele că războiul din Ucraina se intensifică. Săptămâna trecută piaţa a fost iniţial destul de calmă după încheierea acordului privind coridorul maritim, atenţia fiind îndreptată spre livrările mari din Rusia şi exporturile ucrainene via UE. Însă atacurile repetate asupra porturilor ucrainene sunt ceva ce piaţa nu apreciază. Există îngrijorarea că războiul din Ucraina ar putea să intre într-o nouă fază, cu posibilitatea mai multor atacuri asupra porturilor şi shipping-ului din ambele părţi”, spune Matt Ammermann, manager de risc la StoneX.

Un alt element care susţine preţurile la cereale este vremea secetoasă din SUA, care ar putea crea un stres suplimentar pentru culturile de cereale din zona de câmpie a SUA.

Cele mai recente știri

To Top