Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că în ședința conducerii partidului s-a decis ca în două săptămâni să fie finalizată centralizarea tuturor propunerilor de comasări de instituții, agenții și companii ale statului.
‘Astăzi, la ședința Biroului Permanent Național, am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea tuturor propunerilor de comasări de instituții, agenții și companii ale statului. Din experiența mea vă spun că la Ministerul Transporturilor, de exemplu, sunt foarte multe instituții care pot fi comasate fără probleme. Avem nevoie de această reformă reală pentru a avea niște economii importante la buget, prin care să finanțăm politicile economice și sociale pentru anul viitor’, a spus Grindeanu la sediul central al PSD.
Liderul social-democrat a precizat că, în același interval, ar trebui stabilite criterii unitare privind nivelul indemnizațiilor acordate membrilor consiliilor de administrație ale companiilor de stat.
‘Așa cum v-am spus și săptămâna trecută, propunerea mea pe care o voi înainta și domnului prim-ministru este ca suma maximă pentru un membru CA să nu depășească salariul mediu pe economie. Evident că vor fi excepții legate de companiile listate la bursă, care au un cu totul alt regim. Este inadmisibil să vedem cum în ultima zi de mandat cei de la USR și-au triplat, de exemplu, indemnizațiile de membri în consiliile de administrație la diverse companii de stat, cum este, de exemplu, IOR’, a menționat Grindeanu.