Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în 2024, a fost de 70,802 milioane, în scădere cu 4,7% comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, distanța medie de transport a unui pasager a fost superioară anului 2023 în transportul feroviar cu 1,4%.
În ceea ce privește transportul feroviar de mărfuri, volumul a înregistrat scădere cu 12% față de anul precedent, ca urmare a evoluțiilor negative ale tuturor componentelor. Astfel, au fost transportate 43,025 milioane de tone de mărfuri, din care 79% în transport național. Parcursul tarifar al mărfurilor a înregistrat scădere cu 11,2%, înregistrându-se creștere doar la tranzit, cu 9,6%.
Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile cocs, produse rafinate din petrol (24,5%) și cărbune și lignit, țiței și gaze naturale (18,3%).
Referitor la parcursul mărfurilor, 32,4% din total este reprezentată de diviziunea cocs, produse rafinate din petrol, iar 15,9% de produse agricole, din vânătoare și silvicultură, pește și alte produse din pescuit.
Datele INS relevă, totodată, faptul că majoritatea indicatorilor tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar au consemnat o evoluție negativă, comparativ cu anul 2023, o dinamică pozitivă fiind doar în ceea ce privește timpul mediu de rulaj al vagoanelor de marfă (zile), respectiv o creștere cu 19,1%.
Evoluții negative față de anul precedent au fost raportate și la următorii indicatori: parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi) – scădere cu 15,2%; vagoane încărcate intrate din străinătate (mii de vagoane) – scădere cu 14,9%; vagoane încărcate pe rețeaua C.F.R. (mii de vagoane)- scădere cu 12,5%; parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi) – scădere cu 10,8%; viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h) – scădere cu 5,7%; parcursul locomotivelor (mii locomotive – km) – scădere cu 4,5%; viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/h) – scădere cu 3,4%; greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) – scădere cu 2,8%; încărcătura medie statică a vagoanelor de marfă (tone/osie) – scădere cu 2,5% etc.
