OMV Petrom și Romgaz au finalizat instalarea platformei de producție offshore pentru Neptun Deep, marcând una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea celui mai mare proiect de gaze naturale din România, care se menține în grafic pentru începerea producției în 2027.
Potrivit unui comunicat al OMV Petrom, situată în zona cu ape de circa 120 de metri adâncime, ‘Neptun Alpha’ cântărește 16.500 de tone și are o înălțime totală de peste 225 de metri. Atât structura de susținere (jacket), cât și structura superioară (topsides) au fost fabricate de Saipem, pe șantierele sale din Arbatax (Italia), respectiv Karimun (Indonezia).
‘Neptun Deep este un proiect strategic pentru România, care va contribui la securitatea energetică a țării și la reducerea dependenței de importuri. Instalarea platformei de producție în Marea Neagră reprezintă una dintre cele mai importante etape ale proiectului și confirmă progresul constant al acestuia. De asemenea, am finalizat 6 din cele 10 sonde de dezvoltare, precum și instalarea conductei de 160 km care face legătura cu țărmul. Dezvoltarea proiectului continuă cu instalarea conductelor și ombilicalelor submarine între zăcăminte pentru conectarea elementelor offshore, etapă care va fi urmată de testări riguroase, pentru pregătirea producției estimate să înceapă în 2027’, a declarat directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, în comunicat.
Instalarea platformei s-a făcut cu ajutorul Saipem 7000, a treia cea mai mare navă-macara semi-submersibilă din lume, care utilizează tehnologie avansată de ridicare și poziționare offshore.
‘Instalarea unor structuri offshore de aproximativ 16.500 de tone, aproape cât două turnuri Eiffel, este o operațiune foarte complexă și de mare precizie. Structura de susținere a fost fixată pe fundul mării cu 8 piloni, fiecare cu diametrul de peste 2 metri. Platforma este complet automatizată și poate fi operată de la distanță. Având în vedere că este o platformă fără personal permanent la bord, construim de asemenea un vas suport dedicat activităților de operare și mentenanță, care va putea găzdui până la 90 de persoane. Avansăm într-un ritm susținut cu execuția, siguranța fiind prioritatea noastră principală, pentru a asigura energie pe care ne putem baza pentru România și securitate energetică pentru regiunea noastră. Le mulțumesc partenerilor noștri și echipelor OMV Petrom pentru dedicarea, profesionalismul și perseverența cu care contribuie la derularea acestui proiect’, a afirmat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Explorare și Producție, conform comunicatului.
Platforma va asigura procesarea gazelor naturale și direcționarea acestora către infrastructura de transport care le va aduce la țărm.
Infrastructura de producție a proiectului Neptun Deep include 10 sonde pe zăcămintele Pelican Sud și Domino, trei sisteme de producție submarine, conducte colectoare asociate, o platformă offshore, o conductă de gaze naturale către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor.
‘Proiectul Neptun Deep marchează succesiv realizări importante ce vor contribui la securitatea energetică a României. Operațiunea de instalare a platformei de producție offshore Neptun Alpha s-a efectuat la cele mai ridicate standarde de siguranță și vine în continuarea finalizării etapei de instalare a conductei de transport gaze. Menținem un ritm susținut în execuția lucrărilor offshore aflate în derulare pentru instalarea infrastructurii subacvatice la zăcămintele Domino și Pelican Sud, finalizarea sondelor și punerea în funcțiune în anul 2027’, a spus, la rândul său, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.
În perioada următoare, proiectul intră într-o nouă etapă, concentrată pe conectarea tuturor componentelor sistemului: continuarea forajului sondelor de producție, instalarea și integrarea infrastructurii submarine, conectarea instalațiilor offshore la conducta de transport, precum și realizarea unui program extins de testare.
‘Astăzi marcăm finalizarea unei etape cheie a proiectului Neptun Deep, ceea ce ne aduce mult mai aproape de prima producție de gaze naturale în 2027. Platforma Neptun Alpha este epicentrul offshore al proiectului, aici sunt montate toate echipamentele și instalațiile care vor trata gazele naturale ce vor fi extrase din zăcăminte. Proiectul Neptun Deep aduce o premieră istorică în industria gazelor naturale prin mobilizarea unei flote de nave de construcții offshore din lume de o magnitudine fără precedent în România și Uniunea Europeană. Acest succes de proporții reunește un efort global de inginerie, fabricare, transport și instalare maritimă. Mulțumesc tuturor companiilor care contribuie la execuția lucrărilor și echipelor dedicate din cadrul parteneriatului Romgaz – OMV Petrom’, a transmis și directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep în 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW.
Compania este listată la Bursa de Valori București cu 28,1% din acțiuni liber tranzacționabile. La sfârșitul anului 2025, acționarii români dețineau circa 45% din acțiuni, din care statul român deținea 20,7%, iar 24,4% erau deținute de fondurile de pensii din România, precum și de alte persoane fizice și entități juridice românești). OMV Aktiengesellschaft deținea 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deținute de alți investitori străini.
Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din Bucuresti (BVB). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%.
La data de 1 august 2022, Romgaz a devenit acționarul unic al Romgaz Black Sea Limited.