Coordonatorul naţional pentru aderarea României la OCDE, Luca Niculescu, a declarat marţi că Studiul Economic 2024 constată „progrese numeroase” în cazul ţării noastre.
El a precizat că lansarea acestui document reprezintă „un moment important” în drumul României către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
„Ne alăturăm, astfel, unui exerciţiu emblematic al organizaţiei şi anume aceste studii economice. Toţi membrii OCDE beneficiază, la fiecare doi ani, de câte un studiu economic, care reprezintă o imagine a economiei şi a societăţii, măsoară progresele făcute de la studiul precedent – şi am văzut că există şi în cazul României progrese numeroase – şi apoi elaborează recomandări bazate pe date şi pe cele mai bune practici internaţionale. Pentru fiecare stat, aceste studii reprezintă o oportunitate excelentă pentru a-şi îmbunătăţi politicile în beneficiul cetăţenilor. Chiar în motto-ul OCDE despre asta este vorba: politici mai bune pentru vieţi mai bune”, a afirmat Luca Niculescu, în cadrul evenimentului de lansare a Studiului Economic 2024 pentru România, desfăşurat la Palatul Victoria.
Luca Niculescu a menţionat că studiul reprezintă rezultatul unui dialog „intens” purtat pe parcursul multor luni între reprezentanţii OCDE şi experţii români din numeroase ministere şi instituţii.
„A fost un flux continuu de informaţii, un efort meticulos, esenţial în elaborarea acestui document care va fi un ghid valoros pentru următorii doi ani. (…) Vă promit că, în următorii ani, efortul va fi cel puţin la fel de intens; în următorii doi ani, pentru că domnul prim-ministru tocmai ne-a fixat o ţintă pentru aderare. Dar la capătul drumului ne aşteaptă tocmai această aderare la această organizaţie extraordinară, care nu este extraordinară doar pentru că în OCDE se află statele cel mai dezvoltate din lume, democraţiile cele mai avansate, ci pentru că este şi o organizaţie în care se gândeşte mult şi se şi acţionează. Este un think tank şi un do tank, în acelaşi timp. Deci, acţionează cu mult sens în beneficiul oamenilor”, a spus el.
La evenimentul de la Palatul Victoria au fost prezenţi şi premierul Marcel Ciolacu şi secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.