Actualitate

Manole (PSD): Votăm legea salarizării doar dacă aduce echitate în sistem

salariu

Social-democrații vor vota legea salarizării doar dacă va aduce echitate în sistem, a anunțat luni fostul ministru al Muncii Florin Manole la finalul unei întrevederi cu mai multe confederații sindicale.

Manole a spus că este nevoie ca toți factorii implicați să vadă ultima formă a legii.

‘Astăzi, niciunii dintre noi nu au văzut forma îmbunătățită a acestei legi, forma care să fi ieșit din urma consultărilor cu sindicatele și ministerele, consultări pe care le-a organizat Ministerul Muncii. Așadar, prima concluzie a discuțiilor de astăzi este că avem nevoie cu toții – și partidele politice, deci și Partidul Social Democrat, și sindicatele, și tot spațiul public – avem nevoie să vedem ultima formă a legii pentru a ști despre ce discutăm și pentru a ne exprima poziția în mod informat. A doua concluzie este că vom colabora cu confederațiile sindicale, pentru ca, în cazul în care se va ajunge la votul final cu o formă a acestei reforme, să votăm doar dacă această lege va fi o lege care să aducă echitate în sistem, care să îmbunătățească sistemul de salarizare, să rezolve problemele din sistem, nu o lege care să aducă tăieri. Pentru că ați văzut multe sindicate din multe domenii, sănătate, educație, ordine publică, și mulți oameni vorbind despre reduceri de venituri care ar fi contrare acordului pe care l-am semnat la Cotroceni toate partidele din fosta coaliție’, a declarat Manole la Parlament.

El a adăugat că un alt punct important asupra căruia s-a convenit luni și care trebuie transmis public este că orice eventuale consultări și negocieri necesare între partidele politice după ce vor avea ultima formă a acestei legi vor avea loc doar cu prezența sindicatelor la masă și cu accesul neîngrădit pe tot parcursul discuțiilor pentru presă.

‘Ne dorim să avem o dezbatere publică onestă, deschisă, în care să nu mai existe situații în care un partid sau altul să acuze partenerii de populism, de amendamente injuste, de a fi venit cu o variantă populistă care să treacă dincolo de limitele pe care bugetul și le permite. Nu, nu. Avem nevoie de o dezbatere publică între partidele politice cu ușile deschise, în primul rând pentru sindicate și ministere, dar nu în ultimul rând și pentru presă, astfel încât toată lumea să fie informată despre toate opiniile oricărui actor politic pe acest subiect. Pentru că, rezum, PSD are toată disponibilitatea să voteze o lege care aduce echitate, o lege bună, o lege cu acceptare socială, adică o lege care să mulțumească cât mai mulți dintre oamenii din sistemele de educație, sănătate, ordine publică, administrație și așa mai departe. Dar nu, PSD nu va vota o lege care îi va fi pusă pe masă cu câteva ore înainte, o lege care să nu fi trecut prin acest filtru al negocierii cu sindicatele. (…) Am văzut membri ai Partidului Național Liberal care au fost la masă în timpul consultărilor interne din Ministerul Muncii și care au semnat liste de prezență spunând că n-au văzut legea și că n-au o părere bună. Haideți să depășim aceste lozinci neconstructive tocmai prin a deschide aceste dezbateri pentru toată societatea. Să vadă toată lumea cine ce poziție are’, a transmis Manole.

Liderii și parlamentarii PSD s-au întâlnit, luni, la Parlament, cu liderii confederațiilor sindicale Blocul Național Sindical, CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăția, CSDR și CSN Meridian, tema centrală a discuțiilor fiind legată de viitoarea lege a salarizării.

Cele mai recente știri

To Top